Nici macar de moarte

Nimic nu mai poate fi la fel. Timpul sterge intensitatea trairilor. Unde sunt oare acum cei cu care traiam atunci cand bucuria vietii era asa de intensa? Parca ne-am pierdut din mers si urmarim degeaba un drum al unei fericiri inexistente. Unde? Dumnezeu stie!

Ce pot sa fac eu, sau tu, sau el, vazand ca nimic nu mai e cum a fost? In veci insa se zice ca nu se va sterge urma,   insa constat acum ca vecii nu sunt acolo unde am crezut ca sunt. Nu sunt in departarea unui viitor dealtfel improbabil, asa cum imparatia nu poate fi. Ea este aici, acum, in inima noastra. De ce avem nevoie de timpul acesta cancerigen? E metastaza curata. Nu mai vreau sa aud de el! Vreau ceva peste timp, ceva sa nu vina si sa nu se duca. Sa ramana etern in acelasi punct . 

Si ce sa faci cu toate clipele care s-au dus?  Nu mi-am putut imagina implacabila degradare. Stii ca la douazeci de ani gandeam despre varsta de treizeci, ca la ceva departat, mult prea departat. La treizeci am zis ca cincizeci, este o enormitate si nici nu puteam lua in calcul. Dar acum cand bate  saptezeci  la usa, timpul cred ca sa intrecut cu gluma. Nesimtita marime fizica! Numai  in ochii tai vad eternitatea care nu se scurge. Acolo a ramas culoarea stationarismului  universal. Nimic nu e  schimbat. Acelasi an, aceeasi luna, aceiasi ora, aceeasi secunda ce nu  se consuma, nu trece. Nu  e nimic zadarnic. E ceva ce tine de iubire, nu de timp.  Vreau acum sa ies din aceasta curgere perfida, sau macar sa pot sa ma intorc acolo unde  bucuriile vietii se  revarsau din belsug peste noi. Macar o ora, o secunda de nemurire,o clipa de fericire ne cautata, venita asa ca un cadou de la Dumnezeu. Fara nici o premeditare prealabila, un cadou pur si simplu,.

Hai sa ne intoarcem acolo de unde am plecat! Vom rade si vom plange iarasi pentru nimicuri, pentru imposibila noastra iubire. Fara spatiu, fara timp, in aceasta lume fara de lume. Hai sa ne intoarcem acolo in nelumea noastra, in care nimic nu mergea dupa cum merg lucrurile de fapt. Hai sa plutim iarasi fara scopuri in marea vietii adevarate. Fara ambitii, fara dorinte, numai asa de dragul ei. Te-am cuprins de mijloc si iarasi ochii tai ma-au fascinat cu eternitatea dragostei. E ca o sfidare la timpul care s-a dus .S-a dus absurd, ilogic, fara noima, numai asa ca sa ne imbatraneasca si sa ne opreasca vapaia trairilor . Dar ochii acestia, nu pot fi infranti  de nimic. Nici macar de moarte!

Advertisements

Ziua ca o viata

Cred ca fiecare zi este o viata in miniatura. 

 Te nasti in fiecare dimineata si seara mori.

E ca un mic rezumat al unei posibile vieti.

Urmareste ziua care tocmai a trecut. Cum a fost?  Te-ai bucurat de ea? Ai avut probleme? Ai fost trist? Dezamagit poate? Ai avut desiguri si cateva realizari?  Si la sfarsit ai obosit, te ai culcat si ai adormit. 

Asa e si in viata . Se petrec aceleasi lucruri la o scara mai mare. Poti invata de la fiecare zi cum se traieste.

 Cand te-ai culcat la sfarsitul zilei,  te-a incercat oboseala placuta a lucratorului care asteapta in pace somnul binemeritat, sau te-ai pus in pat cu ingrijorarile zilei, cu problemele ei, cu stresul acumulat? Te-ai transformat intr o coarda tensionata vibrand cu frecventa grijilor tale?

Viata e ca o zi si ziua e ca o viata!

Acum cand soarele a asfintit deja si urmeaza sa te culci, cum esti? Gandeste-te la ziua de azi. Poate fi un rezumat al vietii tale. Daca nu esti multumit, incearca maine o alta viata.

Da !…

Ziua de maine e o posibila viata!

E mai ineresant trecutul

O noapte, o luna plina, si un parfum de tei .

 Un cantec care vine de oriunde si pleaca nicaierea.

Te vad fugind in rochia ta alba,

 ca o naluca stralucind in vid.

 Ai fost si esti aceiasi frumusete.

Sau gandul  meu frumos a fost?

Trecutul este si acum in mine

si el va fi si cand nu va  mai fi .

Si ce a fost ,el este,

ca o iubire care s-a’ntrupat

 in spatiul harazit, in asta viata curgatoare.

ce n-are sens si totusi da.

Putea-vom noi opri declinul timpului absurd?

De ne imaginat, de inutil?

 Putea-vom noi opri acest destin,

 aceasta curgere prosteasca?

Cu timpul care-a fost si care sta sa vina?

Si daca da, sa facem deci aceasta!

 Caci timpul nostru este

si el va fi in veci.

Eram frumosi si suntem,

 ne-am bucurat si o mai facem

 si cand va fi sa fie, vom fi la fel de fericiti.

Suntem si marea si cerul si universul insusi,

 parem fara de rost si curgem inutil,

 in aparenta  numai,

dar noi nemuritori suntem,

ca dragostea ce ne-a cuprins

 si nu va inceta sa fie.

Suntem mai mari decat credem

 si mai frumosi in ale noastre zile

si daca ele vin si pleaca

si noi ne mai schimonosim un pic,

 nu-i bai,

caci tot trecutul nu dispare  

si el  in veci va dainui .

Am fost si cand vom fi

E mai interesant trecutul.

Are parfum si e poezie.

Poate unde e legat de tinerete.

Poate!

Poate ca ca nu !

Eu cred acum ca este de fapt eternitatea.

 Ceva care ramane neclintit in veci.

 Pe acolo pe unde a fost frumos, oricum am doboarat  uratul.

  Este continuitatea. Este trainicia si fii atent ce-ti spun acum:

Este chiar prezentul si viitorul insusi!

Totul e sa sti  ca sa nu pleci din el.

 Daca ai fost o data,   tu esti  in continuare, acum si cand va fi.

Inca traiesc

E muzica ca la Fanar

intr un miez de noapte. 

E ca intr-o anestezie esuata.

E cald si frig, e galagie si tacere. 

O mare de sonoruri creste si coboara.

Traiesc, respir, ascult, astept.

Un zumzet periodic  mai mult ca o surdina.

E vorba doar de o anestezie proasta. 

I-aud pe doctori.

Traiesc, respir, astept.

Inca traiesc!

Tu crezi ca mai traiesti, dar ai murit!

Cat i-ti trebuie sa intelegi ca ai murit? Ca nu mai traiesti, desi toate aparentele spun ca da! 

Desi acum am inversat  intelesurile. Nu vorbim de moartea eului. De moartea firii pamantesti.

Dar hai s-o luam dupa  intelesul de speta intai.

Traiesti te misti, activezi, esti chiar important, faci ceva de pe urma caruia se vad rezultate.Esti apreciat, ai valoare cum se zice, dar de fapt esti mort. Un suflet mort ce nu vibreaza la lucrurile ce au intradevar valoare. Ti-ai pierdut puterea sa razi, sau sa plangi, sa suferi,  sau sa fi exuberant. Nu mai ai bucuria  diminetilor in care viata era un minunat cadou de la Dumnezeu. Inima ta nu mai  pricepe nebunia dragostei, disperarea, zbuciumul, dezamagirea profunda. Nu mai   existi in spiritual. Te-ai gripat undeva pe cale si mergi in gol fumegand intr-un ritm monoton pe care il confunzi cu asezarea, maturitatea, sau   intelepciunea. Nu se mai pot intampla lucruri neprevazute. Nu mai poti cadea  rapus de o iubire nebuna, nu mai poti cadea nici macar de pe bicicleta.

 Esti intr- unechilibru perfect. Esti de fapt ca un mort ce nu poate cadea din cosciug. Esti  paralizat in automatisme. Faci in fiecare zi aceleasi lucruri si ai ajuns sa le  faci din ce in ce mai bine.

Dar nu mai esti  capabil sa-ti pierzi mintile. Ai inghetat! De fapt ai murit, dar nu realizezi.

Stai pe un piedestal  solid. Nu-ti  mai poate schimba nimeni  conceptiile. Ai ajuns perfect.

Un mort perfect.

In afara de Dumnezeu  numai moartea poate fi perfecta. Daca esti viu ai incertitudini, te indoiestide tine, de toate de fapt. Tu insa esti ancorat in adevar.

Cine sa te tulbure?

Si cand te gandesti ca   toti suntem tentati sa facem aceeasi prostie:

Vrem sa  ajungem  acolo unde nu mai exista viata. Intr- o lume a sigurantei. Dar nu uita ca  moartea este cel mai sigur lucru.