Introducere in arta fericirii

 

In general noi avem nemultumiri. Cate ceva nu ne convine. Ba cum suntem imbracati, ba ca ne-am ingrasat, ba cineva a facut o remarca nefavorabila la adresa noastra, un vecin ne supara, face prea mult zgomot,  cei care trebuie sa faca ceva in slujba la care sunt angajati, nu-si fac treaba, institutiile nu lucreaza corect, sotia e cicalitoare, sotul pierde timp prea mult in fata televizorului, in loc sa se preocupe de cele ale casei, institutia la care lucrezi nu-ti apreciaza bine munca, lumina e prea slaba, tensiunea la priza nu e stabila, e prea mult curent de la fereastra pe care altii nu vor sa o inchida, e prea frig afara, sunt prea multi sefi, oamenii sunt nepoliticosi, rai, si-au pierdut credinta, nu mai vor sa vina la biserica, nimeni nu mai vrea sa faca nimic pentru altii, s-a pierdut dragostea de altadata, a inceput sa fie din ce in ce mai mare aglomeratie. Nu mai poti sa circuli pentru ca nimeni nu vrea sa renunte la masina personala in favoarea metroului, inainte era mai bine, e multa poluare, pamantul se incalzeste, entropia creste, in cateva miliarde de ani universul nostru va disparea. Totul este despre altii sau despre altceva.

Totul este in exteriorul nostru. Exteriorul ne deranjaja. Si cand zic exterior ma refer chiar si la propriul corp fizic.

Altii ne nemultumesc, altceva nu e in regula si foarte rar  noi suntem prolema.

Ma intreb, daca am fi singuri intr-un  univers vidat de materialitate si problematica aferenta, cate motive de nemultumire am mai avea?  Nu am mai fi nemultumiti de cum suntem imbracati, de faptul ca ne-am ingrasat, nu mai putem fi nemultumiti ca cineva a facut o remarca nefavorabila la adresa noastra, nici ca un vecin ne-a suparat, pentru simplul motiv ca ei nu ar mai exista, nu vor mai fi aceia care sa faca zgomot, sa tina ferestre deschise sa fie nepoliticosi, rai , necredincosi,  fara dragoste, ar disparea aglomeratia din trafic evident pana la zero absolut, nu ar mai avea cine sa faca poluare si deci pamantul nu s-ar mai incalzi, entropia ar fi o marime fara sens,  iar  universul nu va putea disperea, din moment ce el nu ar exista din punct de vedere material. Totul ar parea o armonie din acest punct de vedere. Nimic si nimeni nu ne mai poate nemultumi.

In aceasta situatie, am cadea urgent in extrema cealalta. O depresie  ar pune repede stapanire pe noi, datorata faptului ca nu mai e nimeni in jurul nostru si nici vreo fenomenologie perturbatoare. Ne-ar tiui urechile de plictiseala.  Am zice ca nu se mai intampla nimc. Nimic in exteriorul nostru. Deci tot exteriorul ar fi de vina. Nimicul din jurul nostru ar fi de vina. El ne-ar provoca de data aceasta nemultumirea.

In concluzie suntem roacordati aproape in totalitate la exterior. La materialitatea sau nonmaterialitatea inconjuratoare. Suntem legati de material, de pamant, suntem dupa cum se mai zice in firea pamanteasca. Nu prea avem legatura cu ce-a de a doua forma de agregare spirituala apartinatoare duhului omului si anume firea duhovniceasca.

Duhul omului este asa cum am mai zis, un fel de soft de functionare, al persoanei numita om. Daca la Dumnezeu si diavol, duhul are o constanta clara si bine definita, in privinta omului, gasim un amestec de duh de la Duhul lui Dumnezeu pana la duduhul celui rau. Cu alte cuvinte de la firea duhovniceasca la firea celui rau.

Inainte de caderea in pacat, duhul omului era in starea lui primordiala pura, in firea duhovniceasca ( in alte acceptiuni numit sinele primordial)  impregnat de Duhul lui Dumnezeu, traind in slava lui Dumnezeu.  Dupa caderea in pacat, in duhul omului, a aparut ca un intrus, duhul celui rau, nascandu-se firea pamanteasca sau “eul”, sinele alterat , hibrid, care incearca sa preia controlul total.

Daca ajungem strict in firea pamanteasca, eul nostru va fi legat evident de lucrurile pamantesti, materiale, exterioare cu care are corespondent.

In firea duhovniceasca, omul  este o entitate spirituala fara legatura cu materialitatea. Nu poate fi afectat si nici macar influientat de aceasta, desi traieste in ea.  Sunt doua lumi paralele. Traiesc impreuna dar nu se pot intalni.

In firea duhovniceasca nu te poate supara nimeni, nu te poate deranja nimic, nu te poate nici macar influenta, pe motivul ca intre ele nu exista punct de tangenta.

Un om duhovnicesc,  acepta totul, sufera totul, rabda totul, pentru ca iubeste totul. Accepta totul pentru ca asa au fost randuite de Dumnezeu. Chiar suferinta cea mai crancena in interpretatea noastra fireasca, dispare pentru un astfel de om, care accepta cu aceiasi bucurie nasterea,  dar si moartea , toate venind din partea unei armoni universale divine. Totul este armonie, coordonatele universului in care se misca firea duhovniceasca,  sunt : bucuria, pacea, dragostea, credinciosia, blandetea,  indelunga rabdare, facerea de bine. Pana la urma,  lipsa de nemultumire, adica  fericirea.

Poate ca am inteles cate ceva. Intrebarea este:

Cum sa facem sa devenim duhovnicesti, singura stare in care putem gusta fericirea cea adevarata?Cheia se afla in crestinism:

Voi spune un lucru la care nu va asteptati:  Fericirea se invata! Duhovnicia se invata!

Nu asteptati pasivi rezultate miraculoase bazate pe har. Sigur ca exista har, dar tocmai pentru ca el exista, tu poti invata si deprinde trasaturi de caracter bune, conforme cu invatatura. Totul se invata! Am cazut in pacat si vedem ca aceasta este o realitate, putem sa iesim de acolo invatand. Primind metodologia impusa de Isus.

29 Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit** cu inima; şi† veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Mat 11:29

 Invatati de la mine. Adica firea aceasta gresita, poate sa fie si ea educata prin invatatura, prin constienta prin constientizare, invatand de la Isus, adica de la modelul trimes de Dumnezeu pe pamant, prin Duhul lui Dumnezeu, care salasuieste in om. Duhul omului poate sa primeasca prin invatare, duh de la Dumnezeu in detrimentul duhului celui rau, modificand astfel firea in care este si care asteapta sa fie izbavita din robia stricaciunii.

19 De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.

20 Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă

21 că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.        Rom8:19-21

As rezuma-o astfel:

Vrei sa canti la pian precum Chopin? Ai la indemana partitura, pianul si profesorul. Nu-ti ramane decat sa inveti si in curand vei putea fi ca Chopin.

Asa e si cu firea duhovniceasca, adica dumnezeiasca:

Vrei sa fi duhovnicesc, asemenea lui Dumnezeu? Ai la indemana, scriptura, harul si invatatorul. Nu-ti ramane decat sa inveti.

Isus ne-a cunoscut prea bine ca sa gandeasca o alta cale in dreptul nostru. Niciodata nu vom invata la pian, daca nu vom trece la treaba. In cazul duhovniciei, Isus aplica aceeasi metoda. Pana la El, religiile lumii, au incercat sa ajunga la aceasta tinta, prin abandonul total al sinelui nou creat la caderea in pacat, la incetarea legaturilor cu exteriorul, pana la incetarea gandurilor, la strangularea sinelui hibrid, intr-o stare meditativa care sa-ti permita descoperirea sinelui primordial de natura divina.

Am mai spus-o de multe ori. Este extrem de interesanta calea, dar Isus ca fiu de Dumnezeu, a venit si a trait printre noi si a inteles ca putem fi salvati din starea decazuta, prin corectare. Prin invatare, dupa metodologia impusa de planul de mantuire:

1 Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători

12 pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,

13 până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;

EF 4:11-13

Sa nu ne imaginam ca vom ajunge duhovnicesti, rezumandu-ne strict la cercetarea scripturilor.  Este si aceasta o forma importanta de instruire, insa cel mai important lucru ramane contactul direct cu Dumnezeu prin rugaciune. O rugaciune serios practicata, nu  bazata pe cereri, ci pe o partasie si ascultare de Dumnezeu, care asteapta sa ne vorbeasca.

Advertisements

Iarasi despre OSHO

Trebuie sa recunosc ca i-am citit aproape toate cartile lui Osho. Putini autori au o astfel de editare si expunere de carte ca acesta. Este un fenomen editorial.  Cred ca nu are egal in timpurile noastre. Mi-a trebuit cativa ani ca sa parcurg atata material scris si asta din marea mea curiozitate. Am vrut sa inteleg de ce in conditiile in care mai toate bisericile,  sunt in dificultate din punct de vedere priza la enoriasi, Osho a fascinat multimile si ce si mai interesant, e ca acest public caruia i se adreseaza, este format in marea lui majoritate de mediul intelectual occidental.

Pot sa afirm la momentul acesta, ca esenta ideatica, doctrinara, este extrasa din crestinism, desi lasa impresia ca e mai degraba o miscare neobudista. De fapt asa si este cunoscut neosanyasismul , sau oshoismul, ca extragandusi radacinile din filozofia orientala, in speta din filozofia budista. Realitatea este putin contrara.

Osho copiaza modelul crestin in functionalitatea lui: Adopta o trinitate in persoana Sinelui Divin, a meditatiei si a divinitatii sub forma unei stari generalizate de beatitudine, dupa modelul Fiul, Duhul si Dumnezeu Tatal. In crestinism dupa modelul Fiului prin Duhul Sfant se poate ajunge la asemanarea cu Dumnezeu in similitudine procedurala cu varianta Osho: Dupa modelul sinelui initial divin, prin intermediul meditatiei se ajunge la beatitudine, la divin.

In alta ordine de idei, Osho, preia in sannyasism ideia planului de mantuire, prin metodologia educarii sinelui hibrid pana la lepadarea de sine si suprapunerea peste sinele initial, prin uitarea de sinele hibrid  si transformarea intr-un observator neutru  ce transcede moartea. Osho  insa renunta la anihilarea hibridului prin pura meditatie budista , trecand peste oprirea totala a gindurilor, si purcede la o meditatie educationala  transformatoare.  Cu toate acestea, in practica curenta, insista pe meditatia  clasic budista, sugerand, oprirea tuturor actiunilor, inclusiv actiunea de a gandi. Este un lucru foarte benefic, dar greu de realizat.  Ne da chiar exemplul imparatului  Wu, care-si dorea cu tot dinadinsul sa ajunga in starea de nonsine, ajutat de Bodhidharma primul patriarh al  budismului. Acesta reuseste performanta deosebita de a se pierde de sine insusi, realizand astfel beatitudinea.

In crestinism starea se cheama umplerea de Duh Sfant si starea de nonsine se cheama lepadarea de sine. Procedural, vorbim de aceleasi lucruri. Ideia insa de a corecta sinele hibrid, dupa modelul sinelui initial nu este de sorginte budista. Tine strict de crestinism. Isus este acela care cere lepadarea de sine prin cresterea staturii spirituale a omului ( a sinelui cazut in pacat) prin primirea Duhului Sfant. Prin acceptarea neprihaniri modelului Isus. Aici intalnim mai multe variante functie de denominatiunea religioasa respectiva. In ortodoxie se vorbeste de coborarea  mintii in inima, unde se presupune ca salasuieste Duhul lui Dumnezeu, modeland astfel sinele (mintea) dupa divin.  In neoprotestantism, se vorbeste de primitea Duhului, sau botezul cu Duhul Sfant, sau primirea indreptatirii lui Isus. Modelul modelarii sinelui pana la anihilarea totala, pana la lepadarea de sine, este strict de sorginte crestina.

Osho copiaza procedura crestina si o muleaza peste cea budista, lasand impresia ca nu are legatura cu aceasta. Adevarul este unul singur. Osho preia procedura crestina, intr-o maniera mascata  si o prezinta ca pe un produs sannyasist, intr-un context in care divinul nu poate fi reprezentat de persoane.

Dumnezeu nu poate fi localizat, El fiind mai degraba existent in forma panteistica, insemnand un intreg universal, desfiintand astfel mitologia crestina raportata la intamplari legate de persoane ale dumnezeirii.

Acesta este motivul pentru care Sanyasismul are priza la mintile sofisticate, cu precadere la intelectuali, pentru care, personificarea Lui Dumnezeu si intamplarile legate de acesta, sunt mai greu de asimilat. De ce? Nu as putea spune exact, dar realitatea demonstreaza ca in conditiile societatii supertehnologizate, impregnate de absolutismul legilor fizicii, a rigorilor corporatiste, a modificarilor in esenta a functionalitatii sociale, Osho a sesizat defazajul de comunicare dintre viata sociala si modul de prezentare a doctrinei religioase si a creeat bresa de adaptare, folosindu-se de un  crestinism modificat, rastalmacindu-l intr-o maniera usor de acceptat raportat la starea de spirit majoritara.

Succesul acestuia se datoreaza de fapt imobilismului ritualic ce s a instaurat in biserica crestina, care nu face eforturi suficiente sa se alinieze la  modificarea conditiilor sociale

si ce e si mai important, s-a  indepartat  de hristocentrism. “ Duceti-va in toata lumea si faceti ucenici in numele meu si invatat-i ce v-am poruncit eu”. Dupa o statistica a bunului simt, marea majoritate a adeptilor lui Osho, sunt atrasi de fapt de ideile hristice:  Lepadarea de un sine nesatisfacator prin metode trinitariene, cautarea nonsinelui, a slavei lui Dumnezeu pierduta la caderea in pacat, cautarea paci, bucuriei, dragostei, iubiri reciproce, armoniei, lipsa preocuparilor de orice natura cu privire la timpul viitor: “ nu va ingrijorati de ziua de maine, de ce veti manca de ce veti bea, sau cu ce va veti imbraca, traiti in armonie cu natura, copiati principiile ei, “uitativa la crinii de pe camp, ei nici nu torc, nici nu tes…, nu va construiti  hambare mai mari, zicandu-i sufletului tau, acum bucura-te mananca si te veseleste!”, ca sa citez numai cateva idei din filozofia lui Isus. “ Atmosfera de unitate in constituenta unui corp comun colectiv, intruchipat de trupul lui Isus, guvernat de  legatura iubirii. “Iubiti-va unii pe altii! Prin aceasta se va cunoaste ca sunteti ucenicii mei”. Lepadarea de sine prin cautarea nonsinelui, copiind modelul sinelui initial divin dupa modelul procedural al trinitatii, este cheia doctrinara a Sannyasismului, alaturi de toate celelalte enumerate mai sus, formand un tot unitar conceptual, exceptand derapajele legate de manifestari exagerate,  libertati excesive ce depasesc o limita fireasca a moralitatii, sau interpretari panteistice ce au darul sa desfiinteze persoana divina.  Evident ca ne sar in ochi astfel de manifestari ciudate, dar trebuie sa recunoastem  valoarea liantului de baza in gruparea sannyas : iubirea, bucuria, pacea, si integrarea intr-o armonie a ordinii  existente intr-un univers extrem de armonios creat, precum si aplicarea procedurii cresterii spirituale prin copierea modelului divin, care in esenta, este de natura crestina.

Crestinismul are insa la indemana, logistica hristica, in starea ei pura, pe care ar fi pacat sa nu o foloseasca la valoarea ei adevarata. Orice risipire in ritualica si puncte doctrinare paralele, inseamna o frana in evolutia bisericii crestine. Pacatul crestinismului contemporan constand in pierderea esentelor.

Iarasi despre planuri

Mereu am spus ca nu e bine sa-ti faci planuri. Dar sa nu fiu inteles gresit. Nu planuri despre cum sa procedezi ca sa nu pierzi timpul inutil cand trebuie sa indeplinesti ceva, sau planuri in care sa elimini timpii morti, inutili, in vederea unei desfasurari armonioase a lucrurilor in care esti implicat. Nu despre aceste planuri vorbesc ca nu trebuie facute, ci la planurile de viitor in care sa-ti pui sperante, scopuri de atins, de pe urma carora sa traiesti bine, refuzand prezentul care nu reprezinta decat o sfortare, o lupta, un chin, dupa care in final, vei dobandi premiul mult asteptat. Sperantele puse in viitor, traduse sub forma de planuri. Prezentul nu-ti  ofera nimic. Acum nu e timp decat de sacrificiu, studiu, calificare, invatare, munca, dobandirea de abilitati, diplome, doctorate, etc si toate in ideea ca se va intampla ceva foarte bun in viitorul tau.

NU, NU, NU!!!!! De trei ori nu! Aceste planuri se numesc dorinte. Omul are dorinte. Si nu dorintele in sine ar fi buba, dar sunt numai de o singura culoare de cele mai multe ori. Doresti ceva care sa se realizeze in viitor pentru ca ce se intampla acum, nu-ti convine. Ai o masina, planuiesti sa-ti ei una mult mai buna. Sa ai mai mult. Sa ai bani. Cati ai acum, nu-ti ajung. Ai dorinta sa ai mai mult.

Foarte rar auzi, aproape deloc pe cineva zicand. I-mi doresc  sa am in viitor aceiasi situatie pe care o am. E o vorba care spune ceva, dar nu noua.

Viata ta trebuie sa fie o armonie. Ca un rau care curge la vale. El oricum va curge. Tu ingrijestete numai de maluri, de albia de curgere, sa nu se colmateze, sa curga bine. Nu monta de-a lungul lui, pompe sa-i mareasca viteza de curgere,  ca nu obtii decat o scurtare a timpului care inseamna de fapt viata. El oricum stie sa curga si stie si cu ce viteza trebuie sa o faca si pe unde. Creeaza-i  conditii ca el sa curga asa cum a fost conceput de creator.

Hai sa ne judecam singuri:

-Ce planuri ai pentru tine acum, In acest moment? Vorbim de planuri mai mari, nu de planuri cum am mai spus in care ne asezam lucrurile intr-o anumita ordine, in privinta unui lucru in care suntem implicati. Nu ! Vorbesc despre ce planuri ai tu despre viitorul tau, apropiat sau indepartat, planuri strategice, de pe urma carora sa castigi ceva: Ceva material, sau spiritual. Urmaresti un anume post pe care vrei sa-l obtii? Muncesti din greu la un proiect care sa-ti aduca satisfactii la final? Planuiesti un doctorat  de pe urma caruia sa-ti ridici nivelul pregatirii printr-o atestare scriptica? Scri un roman ,care inseamna acum o munca serioasa, dar care te face sa visezi ca vei ajunge un scriitor celebru? Lucrezi la niste inregistrari, faci un film, te zbati in probleme de tot felul, nu ai inca o aparatura  completa, nici nu beneficiezi de prea buni interlocutori, dar visezi ca poate sa iasa ceva ce va fi apreciat pe internet , propulsandu-te intr-o pozitie favorabila, apreciativa? Lucrezi la un proiect al tau, faci o inventie si desi  acum nu reprezinta nimic, i-ti storci creerii sa iasa ceva in ideia recunoasterii pe un plan superior si de ce nu la scara nationala ? Sau pur si simplu urmaresti sa-ti iei o masina? Ai dorinte? Asa e?

Te-am prins?

Ai dorinta Schopenhaueriana de a exista? De a avea un lucru, de a suferi in ideia dobandirii lui, urmand ca imediat dupa dobandirea acestuia, sa intri intr-o noua suferinta data de dorinta urmatoare, emanata din planul urmator pe care urmeaza sa ti-l faci.

Ti-am mai spus-o si iarasi o repet:

Nu-ti mai fa astfel de planuri. In privinta ta planurile sunt deja facute. Vezi-ti de viata ta, traieste-ti viata! Stai in prezentul de care fugi. Nu da pasarea din mana, pe cea de pe gard! Ai totul la indemana. Nu-ti lipsesc nici instrumentele necesare, nici materialele, nici aplombul dat de posibilele realizari inchipuite. Ai totul aici si acum.

Deschide ochii si priveste: Esti viu. Traiesti, te poti bucura ca existi acum, nu maine! E o seara minunata, acum, nu cand vei dobandi premiul Nobel!  Esti mai sanatos ca oricand, nu astepta sa treaca timpul! Iubeste acum, sotia pe care o ai, copii pe care ti i-a dat Dumnezeu, rudele, prietenii, care inca mai sunt, nu astepta sa intalnesti fiintele mult visate dintr-un scenariu posibil! Traieste prezentul! Isus avea oroare de planurile legate de viitor, de ziua de maine:” Nu va ganditi la ce veti manca, ce veti bea, cu ce va veti imbraca, nu va faceti griji pentru ziua de maine, ajunge jilei necazul ei”. Nu mai adaugati la aceasta necazurile viitoare. Fa-ti planuri pentru prezent. Sunt cele mai tari planuri. Oricum viitorul se construieste in prezent. Acum ai cele mai multe si mai proaspete cunostinte, pentru a face pasul urmator in viitor. Asa s-au facut toate marile inventii. Plecand de la ceva descoperit azi, din bucuria, descoperirii, a cercetarii si nu din dorinta de a obtine realizari ce te vor propulsa pe tine insuti in sfere inalte.

Ai totusi planuri?

Renunta la ele! Poatae ca umanitatea va pierde un scriitor celebru, sau un cineast celebru, un reporter celebru, un profesor  celebru, dar va castiga un om adevarat, care a trait si s-a bucurat si mai mult, L-a bucurat si pe Dumnezeu. Nu vei putea ajunge sa zicem o celebritate pentru oameni, dar vei putea ajunge un om mare intradevar, in plinatatea staturii duhovnicesti, un om care a dobandit cea mai nobila trasatura de caracter: Dragostea.

Universul nu va muri niciodata

Daca treci prin Dubai de la Est spre Vest, cand ai iesit din oras dincolo, nu mai e nimic. Un desert. Un nimic, un vid fata de ce ai lasat in urma.

Poti zice dupa ce ai parasit orasul ca acesta nu mai exista?

Nu! Pentru ca el exista tot acolo, in locul in care il stim. In acele coordonate geografice neschimbate.

Daca te intorci il gasesti tot acolo, numai ca pentru calatorul care are o alta destinatie, el pur si simplu a disparut. Va putea fi vazut numai daca se va intoarce.

La fel este si cu un calator care sa zicem, parcurge universul nostru de la creatie pana la disparitia sa cosmogonica. Trecut dincolo de el, nu va mai fi nimic. Un vid infricosator. Se zice ca universul nostru va mai putea exista interpoland datele   observatiilor astronomice actuale, 10 -100 miliarde de ani, dupa care nu va mai exista nimic. Nici nu putem realiza. Nu suntem obisnuiti cu nimicul. In mintea noastra totul trebuie sa aibe un inceput si un sfarsit, dincolo de care trebuie sa fie ceva. Chiar si vidul tot e ceva. Dar nimicul in sine inseamna nimic. Nici macar spatiu nici macar timp. Si totusi trebuie sa ne obisnuim cu ideia. Dincolo de Dubai nu mai e Dubai. Este nimic. Dubaiul sa terminat. Dar el s-a terminat numai din punctul nostru de vedere de calatori intr-o anumita directie. Tot la fel e si cu universul. Noi in calitatea noastra de observatori, suntem de data aceasta niste calatori  dupa  directia timp. Adica din trecut catre viitor. Este acelasi lucru ca si intr-o calatorie geografica in care ne deplasam dupa directia Est -Vest sa zicem. In calatoria prin univers, noi calatorim de-a lungul celei de a patra dimensiuni:Timpul.  Universul care sa zicem tocmai a disparut printr-un fenomen invers Big Bangului, de fapt  nu dispare. El ramane tot acolo. In coordonatele lui spatio-temporale. Noi suntem aceia care calatorind obsedant de-a lungul dimensiunii timp, am iesit din univers. Universul nu moare. El nu va muri niciodata. Interpretarea noastra despre el este falsa, pentru ca ne raportam la calatoria noastra prin univers.

Pana la urma nici un eveniment petrecut nu dispare, sau nu inceteaza sa existe. Uraganul Catrina nu a disparut. El este tot acolo in coordonatele lui spatiale latitudine longitudine, an. Daca ne vom intoarce in acele coordonate, vom constata ca el exista in continuare. Noi in calitatea noastra de observatori calatori de-a lungul timpului, il parasim si intram in alte coordonate spatio temporare. Tot asa putem zice ca nimeni nu moare. Noi trecem dincolo de existenta lui, in alta zona a sptiului timp in care el nu se mai gaseste

Sa revenim la calatoria prin Dubai. Pentru noi dupa ce am depasit orasul, suntem in stare sa spunem ca el nu a disparut. El este tot acolo, pentru ca suntem in asa fel construiti ca putem reveni in coordonatele tridimensionale, cand vom dori si vom putea, dar nu vom putea sa revenim intr-o coordonata temporara prin care am trecut deja. Daca am putea face acest lucru, am intelege ca nimic nu moare totul poate fi vesnic. Vesnicia nu inseamna un drum cu un singur sens catre infinit. Eternitatea are limite atat geografice cat si spatiale, dar ea nu va avea sfarsit.

Catre Opinia Production

Cu clipul asta despre sarlatanii din medicina naturista, mi-ai anulat toata bucuria! Eu credeam ca Dumnezeu poate face minuni. In mintea mea, credeam ca daca ai un cancer de 8 centimetrii pe creer si Dumnezeu vrea sa te vindeci, a doua zi, nu mai ai nimic. Nici macar nu e nevoie sa bei zeama de urzici. Dar m-ai trezit la realitate.

Dupa ce o groaza de ani mi-am petrecut-o in tehnologii de tot felul. In industrii si stiinta, am ajuns sa cred la batranete, ca deasupra tuturor avem un Dumnezeu, care poate modifica legile fizicii daca e cazul, ale medicinei, ale biochimiei sau ale cui vrei tu. Dar vi  acum si-mi tragi una in moalele capului. Minunile se petrec in mintile unora saraci cu duhul si ele nu sunt reale. Sunt imaginate. Nu exista dovada atestata stiintific. Nu se pot aduce documente doveditoare. Mi-ai omorat toata poezia vietii.

Ma intreb daca mai are vre un rost sa vin la biserica, din moment ce Dumnezeu nu exista.  Sigur, clipul tau, are dreptate 90 %. Sunt multi excroci. Dar cei 10 % ramasi, sunt covarsitor de importanti. Desfiinteaza puterea lui Dumnezeu, sub pretextul luptei impotriva imposturii.

Motiv pentru care ma simt indreptatit sa va solicit, sa editati in continuate un alt filmulet  in care sa indrumati enoriasii bisericilor, sa renunte definitiv la credinta si sa se inscrie la universitatea de stiinte exacte. Eventual sa lansati ideea constituirii institutului Sola Stiinta, la care sa se poata inscrie prin corespondenta.

Aceasta este opinia mea!

Scrisoare adresata unui “mare ” predicator

 

Viata asta nu e decat una singura. E o singura data! Nu te mai intalnesti cu ea, cel putin in forma aceasta, niciodata!

Esti dator sa o traiesti!

E un dar de la Dumnezeu. Nu mai umbla in pustiu. Nu ai dreptul sa te faci ca nu  ai primit acest mare dar. Un har nemarginit, pe care  nu trebuie sa- l iei in desert.  Nu e treaba ta vremurile si soroacele. Nu te ingrijora de ziua de maine. Ai un cod de conduita, un sfat de bine, o procedura de traire a acestei vieti unice si fascinante. Nu ai nici un drept, dar nici un drept, sa anunti timpuri ce vor veni cu foc si para. E prea frumos ce am primit in dar. Nu ne permitem sa trambitam solii fulminante cu privire la o viata ce va sa vina.  Stim ca o sa vina, dar nu putem sa renuntam la darul vietii de acum, oferit din dragoste nemarginita. Nu putem fi nerecunoscatori. Avem prea multe de facut in scurta viata pe care o avem, si nu avem nici o scuza sa renuntam la ea. Este fascinant sa traiesti, sa te bucuri de ceea ce ai primit.  De copii pe care trebuie sa-i cresti si sa-i iubesti, de prietenii pe care ii ai, de familia ta, de parintii tai, de cei apropiati, sau mai idepartati. Sa pazim ceea ce ne-a invatat Isus, sa crestem in statura, sa ajungem la plinatatea Lui, la dragostea Lui, la caracterul Lui, ca niste oameni mari dupa voia Lui.  E in planul Lui de mantuire. Nu neglija aceste lucruri, arborand o figura panicarda, ducand solii infricosate, ocupandu-te su savanterii teologice. Nu te fa portavocea scenelor de final si mai ales nu te apuca sa ghicestesti  timpul cand se vor intampla, caci nici Fiul nu cunoaste acest lucru.

Nu e treaba ta!

Treaba ta in lumea asta, este sa ajungi sa pazesti ce te-a invatat Isus. Acesta este planul pentru tine. Nu mai deruta oamenii cu escatologia ta sinistra. Nu vei face decat sa-i scoti din drumul firesc al planului divin . Niciodata nu vei ajunge astfel sa faci voia lui Dumnezeu care vrea sa faca “om dupa chipul si infatisarea “ Lui.

Dumnezeu nu vrea sa faca om dupa chipul colportorului perfect. Nu vrea sa iesi din programa de crestere duhovniceasca, in favoarea trambitarii de solii. Tu nu esti trompeta lui Dumnezeu, nu te mai erija in emitatorul unor adevaruri pe care de fapt nu le traiesti  si pe care nu le intelegi. Lipsesti de la scoala , dar umblii pe strazi  sa-I faci reclama.

O sa ramai repetent!

Scrisoare catre un prieten

Am vizionat foarte atent predica lui  Nicu Butoi. O predica vie, adresata unui public mort.  Te rog sa te uiti la fetele celor din sala, la cei doi prezbiteri care sunt la amvon. Uite-te la imobilitatea expresiilor. E ca si cum ai incerca sa spargi un aisberg  cu un cutit de bucatarie. Oricat te-ai chinui, mare lucru nu vei reusi. De fapt asta m-a socat mai mult la inregistrarea respectiva.

Cate adevaruri, sau mai bine zis, ce adevaruri sa rostesti intr-un cimitir? Cine sa te auda? Nicu Butoi, cu abilitatea-i binecunoscuta, incearca sa sugereze unor inraiti in ale legalismului, cate ceva din profunzimea ideilor lui Isus. Incearca sa-i faca sa inteleaga ca masca comportamentului legalist, nu va tine niciodata imaginea buna a  bisericii. Nu e vina lui ca impactul asupra auditoriului nu e pe masura prestatiei lui.

De fapt, avem de a face cu un adevar zdrobitor. Neavand cui sa predici, oricat de buna ar fi predica, ea se consuma in zadar. Lucruri de pret risipite inutil.

Unde sunt oamenii vii? Care stiu sa iubeasca, care stiu sa rada, sa se intristeze, care sunt traitori de emotii, care sunt vii si care au nevoie de hrana spirituala?  Cu siguranta ca azi nu-i mai gasesti in biserici decat intr-un procent infim si total nesemnificativ.

Predica in biserica si vei fi ca o lumina sub obroc! Institutia biserica este in cadere libera. Nu mai este reprezentativa, nu mai inseamna mare lucru in societate. Exista o indepartare vadita a societatii, pentru ca nu mai exista frecventa de rezonanta. S-a indepartat de principiile lui Isus, tine mai mult la manualul de doctrina si la aparente.