Cine l-a facut pe Dumnezeu?

Ratiunea nu are inceput si nici sfarsit. Numai logica omeneasca nu poate exista decat intr-o insiruire continua de parametrii, avand deci inceput si sfarsit.

Teorema lui Pitagora, exista independent de logica omeneasca. Aceasta rationalitate, nu are nevoie de parcurgerea de catre un observator,  a unor coordonate spatiale sau temporale. Acest adevar in sens de rationalitate, exista independent de existenta sau nonexistenta omului in calitate de observator.

Logica  omeneasca, e un instrument de interpretare, mai bine zis de citire a mediului inconjurator, pe acelasi principiu dupa care un cap magnetic, poate citi o banda de magnetofon.

Logica inserata in acea banda magnetica, exista numai daca exista cititorul care parcurge continu acea banda. Evident ca totul incepe de la un cap si se termina la altul.

Intrebarea ce a fost inainte de inceputul benzii de magnetofon, este absurda. Depinde! Daca ea e asezata pe un raft de carti, vom putea spune tinand cont de proximitatea spatiala, ca la inceputul benzi de magnetofon, a fost “Ocolul pamantului in 80 de zile” al lui Jules Verne. Dar depinde din ce directie privim aceasta proximitate.

Cu siguranta nu a fost nimic de genul benzii de magnetofon.

Noi nu vedem absurditatea intrebarii in sine.

Ne trebuie musai un inceput si un sfarsit, pentru ca asa functioneaza logica noastra.

Ratiunea in sine, nu are nevoie de un observator care sa o citeasca, ea exista in sine. Nu are nevoie de timp. Ea exista independent de acesta, de aceia nu are nevoie sa inceapa intr-un loc si sa se termine in alt loc. Teorema lui Pitagora nu incepe undeva si se termina altundeva, decat atunci cand incercam noi cu logica noastra, sa o explicitam.

Cine a facut relationarea matematica a teoremei? Pitagora? Nu ! El nu a facut decat sa descopere ca ea exista. Si exista din vesnicii. Dinainte de inceputul universului.

Asa e si cu Dumnezeu! Nu are inceput si nici sfarsit. Este absurd sa te intrebi ce a fost inainte de Dumnezeu. Sau pe Dumnezeu cine la facut?

 

Ca sa fi fericit, trebuie sa inveti sa iubesti oamenii

Te-ai uitat vreodata la un copil mic, in jur de un an, doi? Sa-l urmaresti atent, sa vezi ce stare generala  de bucurie are? Exista o inocenta naturala, tot timpul gaseste in ce se intampla in jurul luilucruri care sa-l bucure. Un simplu zambet din partea mamei si-l vezi ca o revarsare de bucurie. Are o pasiune inascuta pentru bucurie. Nu vei vedea niciodata atata bucurie in comportamentul unui adult, pentru un zambet venit din partea mamei, sau al tatalui, sau al vreunui unchi. Copilul are inocenta intiparita la nastere. Nu stie nimic despre rau. Traieste sub protectia parintilor. Reconstituie modelul omului,  inainte de caderea in pacat, cand traia in slava lui Dumnezeu. Nu stia nimic despre rau.

Imagineaza-ti un astfel de copilasi, care abia reuseste sa faca niste pasi prin camera, se bucura pentru mingea pe care o are, pentru papusica cu codite blonde, pentru diversele obiecte aflate in preajma.

Sa presupunem ca incepe sa umble prin incapere.

La un moment dat in fata, ii apare o usa mare si alba. Este frigiderul. E curios. Apuca de maner si-l deschide. In fata lui, la un nivel accesibil, tocmai descopera un cofraj cu oua. Ce obiecte minunate si ce rotunde, pare un cos cu mingi numai bune  sa te poti juca cu ele. Apuca un ou, il ridica si-I da drumul pe gresia din bucatarie.

Ce minunat! Scoate un scancet de bucurie. Ce culori superbe! Fiecare din aceste mici obiecte rotunde, au in ele o alta minge mica colorata in galben, care plesneste la atingerea solului si se imprastie, creind un fel de explozie galbena pe gresia albastra a bucatariei. Ce bucurie! Mai scoate un ou si repeta figura. E de-a dreptul fascinant. La un moment dat, ia un ou si-l ridica sus de tot. Cat poate de sus. Deasupra capului. I-i da drumul si ce sa vezi. Explozia de culoare este si mai frumoasa. Sar stropi si pe perete. Este fascinant!

Deodata, se aud pasii grabiti ai mamei. Bucuria devine dubla. Se pot juca impreuna. Va fi o bucurie deplina.

Numai ca mama in secunda urmatoare i-l apuca de mana si-i trage o palma la fund. Copilul ramane blocat. Nu intelege de ce face asa. Nu-l mai iubeste? El nu stie despre dragoste nimic, insa stie s-o traiasca . Intelege cand e si cand nu. Mama continua sa-l smuceasca si sa-l certe. Nu pricepe absolut nimic. Incepe sa se revolte. Este prima data in viata lui cand face cunostinta cu raul. Pana acum a avut parte numai de bine. Habar nu a avut ca exista si asa ceva. Incepe sa planga. Mama ii arata palma. Dintr-un refex inascut ,copilul ridica si el manuta sa dea, numai ca in clipa imediat urmatoare se trezeste cu o palma peste obraz.

Tocmai a primit prima lectie, ca in viata exista si rau. Si el vine de la o persoana de la care nu se astepta. Si inca acesta este un rau necesar. Se zice ca nu trebuie sa cruti nuiaua. Copilul nu e la varsta discernamantului. Nu deosebeste binele de rau si trebuie dresat sa priceapa.

Partea proasta este ca in viata noastra raul de cele mai multe ori, adica in proportie covarsitoare, vine pe motive neintemeiate. El vine din egoism, din invidie, dorinte nesabuite, pofte pacatoase, care pana la urma se traduc in orgoliu.

Ai vazut de ce sufera un om?

E posibil sa suferi ca ti-a luat casa foc, sau, sau ca ti-a murit cineva drag, sau ca ti-a cazut un meteorit in cap, dar lucrurile acestea se intampla o data sa de cateva ori in viata. Grosul suferintei este insa provocat de oameni. De fapt de orgoliul acestora, care revarsa asupra orgoliului tau o otrava  greu de indurat.

Suferi ca te-a nedreptatit seful, ti-a micsorat salariul.  Da de ce numai tie? Daca se intampla asa cu toti nu era asa problema. Suferi pentru ca te-a parasit iubitul sau iubita. Da de ce tocmai tu sa patesti asa ceva, sa rada prietenii de tine, tu care meriti atatea? Nu reusesti sa-ti iei o masina, cand toti au. De ce sa nu ai si tu. Daca am fi trait acum trei sute de ani, sigur ca nu ai fi suferit pentru aceasta. De vina este orgoliul altora ( pizma unuia asupra altuia) care induce la tine ranirea orgoliului personal.

Omul sufera deci din cauza semenilor sai. Daca ar fi singur pe planeta, suferinta lui ar fi mult mai mica. Incomparabil mai mica. De aceia nu suntem fericiti! Din cauza altora! Din cauza oamenilor.

Sti ce inseamna fericirea? Uite-te in dictionare: Fericirea este o stare caracterizata prin bucurie. Adica de fapt vorbim despre acelasi lucru.  Deci nu poti fi fericit sau bucuros, pentru ca oamenii te fac nefericit. Realizezi acest lucru si ajungi chiar sa-i urasti cateodata, sau sa-i dispretuiesti.

Daca ai putea cumva sa-i iubesti, 99% din suferintele tale ar disparea. Nu te-ar mai deranja. Ai fi ingaduitor cu ei, ai avea indelunga rabdare, nu te-ai mania, ai ai suferi totul. Omul iubit nu te poate supara cu nimic, pentru ca-l iubesti. In relationarea cu el, nu ai probleme cu suferinta, ci dincontra, cu bucuria, cu fericirea.

Exista vreo reteta de invatarea iubirii de oameni, care implicit te va face fericit?

Apostolul Petru in a doua epistola a sa zice ca omul daca vrea sa ajunga la firea duhovniceasca lipsita de astfel de probleme, trebuie sa parcurga niste pasi:

5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;

6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.

8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici* leneşi, nici neroditori în ceea ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.

9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.

Treapta de sus, maximum in materie este iubirea de oameni.

Este mai usor sa iubesti un animal, o floare, un peisaj, un rasarit de soare, decat un om. Oamenii sunt dificili, rai, iubitori de orice altceva, decat de ce trebuie.

Uite-te la doi tineri care se iubesc la inceputul relatiei lor. Zic ei ca se iubesc. I-si declara dragoste vesnica, respect reciproc. Nu pot trai despartiti, ca dupa foarte putin timp, marea dragoste incepe sa devina enervanta. Nu se mai vad calitatile, ci numai defectele. Vorbele duioase, s-au transformat in dialoguri seci, taioase, lipsite de dragoste.

Ce s-a intamplat?

Este aceiasi vesnica reteta:

Fiecare asteapta sa primeasca de la celalalt. Celalalt trebuie sa dovedeasca dragostea, sa iubeasca si sa arate respect.Deci implicit fericirea noastra o asteptam sa ne vina de la altii.

Am o cunostinta care-mi marturisea ca vedea in sotul ei, in primele momente un inger. In casnicie vedea ceva zen, plin de poezie, ceva care va insemna mai mult decat un cadou binemeritat. Problema e ca fiecare asteptam dragostea de la celalalt. Asteptam sa ne implinim dorintele ca urmare a unui comportament adecvat al sotului sau al sotiei. Problema e la altul. Si daca lucrurile chiar stau asa, orgoliul tau e suficient de ranit, sa se considere nedreptatit in aceasta relatie. Dragostea este asteptata din exterior. Ea trebuie sa vina catre noi. Asa ne imaginam si avem toate motivele sa ne suparam daca ea nu vine. Nu vine dragostea, nu vine nici fericirea.

Dragostea de oameni, vine insa din noi, pentru ca acolo salasuieste Duhul lui Dumnezeu. Nu o mai cautati pe afara, ea este inauntrul vostru, prin deprindere, adica prin invatare. Dragostea care implica fericirea adevarata, desi e un dar de la Dumnezeu nu vine printr-un har ieftin.

5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;

6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.

8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici* leneşi, nici neroditori în ceea ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.

9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.

Opreste-te!

 

Desi voi scrie la persoana a doua, tot ce urmeaza mi se adreseaza.

Teoria spune intr-un fel sa altul, ca universul urmeaza sa moara. E ca un foc, care se va stinge. Peste 10 miliarde, 90, sau 100 de miliarde de ani, aproape ca nu are importanta. Urmeaza sa dispara. Se va ajunge la temperatura zero, sau se va condensa asa de mult, ca va disparea intr-o punctualitate. E groaznic! Si noi ce o sa facem? E o intrebare stupida, dar ne-o punem. Daca avem cat de cat simtul umorului, am putea sa si radem pe seama acestei tragedii ce va sa vina in cateva miliarde de ani. E nostim,  nu? Ba chiar ridicol!

Dar hai sa revenim la oile noastre: Noi, in calitate de oameni, vom muri numai in cativa ani. Vom sfarsi ingropati, pe undeva, prin vreun cimitir intesat de cruci. La doi metri sub pamant, devorati de ganganii. Nu ca e tare?

Si noi ne ingrijoram pentru soarta universului! Aproape ca i-ti vine sa te enervezi! Ba chiar o faci.

Cum e cu putinta? La ce bun toate eforturile, sacrificiile, clipele de indarjire in urmarirea unor planuri, scoli, calificari, retete, tratamente medicale, joburi, limbi straine, fitness, saloane de infrumusetare?

La ce bun?

Stop! Urmeaza sa mori in cativa ani! Te-ai pregatit? Ti-ai facut bagajul?

A, nu? Stii ca nu iei nimic cu tine? Faci filozofie? I-ti da mana sa o faci?

La ce bun?

Opreste-te!

Directia in care mergi este inutila!

O sa-mi spui:Zici ca nu e bine ce fac? Merg la serviciu in fiecare zi, ma perfectionez in ceea ce fac, invat o limba straina, fac sport si tin regim sa-mi pastrez o sanatate buna. Vrei sa zici ca sunt pe un drum gresit?

Aici trebuie sa facem niste comentarii: Tot ce faci tu  e gresit, numai ca in ultima vreme dai semne de trezire. Acum ai o astfel de manifestare. Nu vine din desteptaciune, sau sintr-o revelatie stralucita. Nu ! Probabil ca ai dormit suficient si esti pe trezite-lea. Sau poate chiar ai facut-o. Ai devenit receptiv.

Nu ce faci in sine e gresit. Ceva trebuie sa faci si in timpul asta pe care ni l-a harazit Dumnezeu, numai ca faci o gresala fundamentala. Depui un efort inutil. Le faci tu. Cu fortele tale, cu mintea ta, cu banii tai.

A sosit momentul sa te opresti.

Cine esti tu? Ce poti tu sa faci in acest univers necrutator? Ce putere ai tu? Da tu, care mai ai cativa ani de trait, dupa care vei disparea pentru totdeauna si nimeni nu-si va mai aminti de tine! Intr-un cimitir oarecare. Posesor al unui loc de veci, care dureaza si ala cativa ani, dupa care …nimic. Vine  un alt mort in locul tau.  Pe vremuri mai erau niste fotografi prin niste sertare. Se mai uitau nepotii la ele. Isi mai aducea cate unul aminte de tine. Acum Nu se mai  poate. Tehnica se upgradeaza in asa hal, ca nu se mai pastreaza nimic.E rau, nu?

Si in situatia in care se gaseste unu  sa-ti spuna, te revolti. In fond ai si tu dreptate. Cine e cel care da sfaturi? Cine se crede el? Cu ce putere face aceste afirmatii? Ma rog, sa zicem ca asa o fi, dar recunoaste ca auzi niste lucruri care cel putin te indispun, daca nu cumva reusesc sa te si enerveze. Macar pentru acest motiv trebuie sa le iei putin in serios.

Deci nu ce faci e gresit. Ci faptul ca le faci tu. Da tu, care nu insemni nimic si care nu ai nici o sansa sa faci mare branza. Exista in dreptul nostru al oamenilor un plan mai bun.Ne chinuim sa conducem o masinarie greu de condus, vrem ca lucrurile sa iasa bine dupa planurile noastre, strategiile noastre ne dau atat de multe emotii, ca de multe ori ziua de maine reprezinta o grija peste puterile noastre. Exista varianta demisiei. A renuntarii la guvernare. Alege varianta crestina, pe care de fapt nu ai inteles-o niciodata. Stiu ca nu e in firea noastra, dar drumul care te duce la destinatie, nu trebuie sa te aibe pe tine in frunte.

Gandeste-te serios la ce sfaturi i-ti da Isus, daca tot te crezi crestin:

Nu te ingrijora de ziua de maine, nu te gandi cu ce te vei imbraca, nu te gandi ce vei spune, nu te opune aceluia care vrea sa-ti faca rau, nu te gandi sa-ti extinzi hambarele daca pentru productia ta agricola nu mai ai spatii de depozitare, nu te gandi sa mergi in cutare cetate si sa faci niste afaceri de pe urma carora sa te umpli de bani, daca esti sef fii robul tuturor, renunta la pozitia pe care o detii, la planurile tale de viitor, la tot ce te mana de fapt in viata ta!

Curioasa religie! Imposibil de practicat!

Am spus-o de atatea ori ca am devenit ca o moara hodorogita. Asculti aceste lucruri, recunosti ca le sti, ai inteles ca vin de la Isus care defineste religia ta, crezul tau, dar niciodata nu ai luat in seama aceste lucruri decat extrem de superficial. Crezul tau e de fapt altul.Stii totul despre Isus, Dumnezeu, Trinitate, sfinti, biserica, doctrina, zici ca esti crestin practicant, dai zecime si respecti regulamentul de functionare, dar ce spune Isus vine parca dintr-o alienare, pe care o privesti cu ingaduinta, gasind explicatii teologice satisfacatoare care te linistesc. Zici Tu! In realitate esti din ce in ce mai nelinistit si nu pricepi de ce.

O sa ma intrebi iarasi: Cum se poate asa ceva? Cum sa renunti la tine, la planurile tale, la pozitia ta, la cine te crezi, cum o sa faci maine, cand ai o multime de treburi? O sa renunti la ele? O sa incepi haotic o zi din care ai sanse sa iesi prost?

Nu pot sa-ti spun multe. Deocamdata numai atat:

 

„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc* peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.”

Ps 46:10

Cum sa inveti sa mori

“ Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.

Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.”

Efeseni cap 2:8-10

Adica cum?

Nu prin fapte, dar noi am fost de fapt  ziditi pentru fapte.

Stii, cateodata citesti cate ceva, sau auzi cate ceva toata viata si nu intelegi despre ce e vorba. Asa este si in cazul de fata. Numai ca se mai intampla sa intervina declicul: Sa intelegi dintr-o data.

De fapt scopul vietii noastre dupa voia lui Dumnezeu, este sa faptuim faptele pe care El le-a pus in dreptul nostru. Nu alea pe care le planificam noi. Este o dilema veche. Despre planuri. Este bine sa-ti faci planuri? Sunt mii de controverse in acest sens. Eu mi-am exprimat parerea mea de mai multe ori. Azi o abordez si din alta lumina. Nici un plan, program, lucrare sau cum vrei sa-i zici, nu sunt bune, daca ele nu a fost asezate in dreptul nostru de Dumnezeu mai dinainte.  Ele, aceste fapte trebuiesc  facute ca urmare a planului lui Dumnezeu. El a gandit ce trebuie sa se intample in viata ta, ca sa ai parte de ce e bun. Planurile dupa mintea ta, sunt indoielnice. Poate intamplator sa faci voia lui Dumnezeu, dar probabilitatea e foarte mica.

Asadar renuntati la planuri!

Nu ca e tare! Nu va propuneti sa faptuiti nimic!  Aveti sanse mari sa ratati tinta. Ca de obicei. Ne miram ca lucrarea gandita de noi, nu merge. O planuim, o analizam, ne punem mintea la contributie, resursele materiale, ambitia, si vedem ca rezultatul e de multe ori zero. Cand ne gandim la atatea evanghelizari facute cu anume strategii, si multa cheltuiala, oboseala si chiar surmenaj, cand ne gandim la atatea lucrari misionare facute cu elan si mai toate terminate cu rezultate minore, parca ne vine sa ne punem niste intrebari. Facem un lucru gresit! Incredibil! Se poate intelege lucrul acesta si  In ceasul al 12-lea. Si aceasta nu e  tarziu. Omul ar trebui sa faca in viata doua facultati. Prima la tinerete pentru a invata cum se traieste si a doua la batranete, pentru a invata cum se moare. Eu scriu acum pentru mine si cei care ne-am inscris la a doua, sectia neprihanirea prin credinta.

Sigur ca nu poti sa traiesti fara planuri. Numai ca aceste planuri nu trebuie sa le faci tu. Tu ai sarcina sa enunti numai problema, pentru ca planul rezolvarii ei, exista. Nu trebuie decat sa-l primesti de la Dumnezeu.

Pare ca spun tampenii, ca vorbesc intr-un limbaj de lemn si inca unul de esenta tare. E prea mult misticism. Noi nu mai credem decat in legile fizicii si eventual in oranduirile lasate de Dumnezeu, o data pentru totdeauna, inainte ca acesta sa se pensioneze. Dar hai sa ne imaginam ca suntem suficient de “habotnici” si  avem credinta necesara:

Problema noastra este cum sa tinem legatura cu Dumnezeu. In permanenta. In contact permanent cu El daca e cu putinta. Sa intelegem lectia vietuirii impreuna cu Dumnezeu. Sa invatam, sa constientizam ca El este langa noi, sa sa incercam sa ne lasam influientati de Duhul, pe care in felul acesta trebuie sa-l dobandim.  Sa invatam sa implementam in caracterele noastre Duhul lui Dumnezeu.

Dupa aceia avand in noi gandul care “era si in Isus” vom stii perfect ce avem de facut , cum trebuie sa facem, ce trebuie sa spunem, ce ne este necesar si ce nu, si nu numai atat.

Aici e o mare problema a omului. Suntem mandrii si pe buna dreptate de realizarile noastre. In ultimul secol am facut progrese tehnologice uluitoare, dar nu pricepem ca am cazut din zgarie nori si acum am reusit sa ne incropim o coliba, am mers cu mercedesul si acum am reusit sa inventam caruta si exemplu este foarte slab. Omul a trait in slava lui Dumnezeu, era ca Dumnezeu, sa rupt de El si incearca sa ajunga iar Dumnezeu, prin forte proprii. Eu nu zic ca omul trebuie sa inceteze. NU! Dar o poate face o scurtatura. E ca si cum Edison, ar incerca sa inventeze Iphone 7 , fara sa tina cont decat de cunostintele lui.

Desigur ca poate sa inventeze orice, teleportarea, triplarea duratei de viata, instrumente cu care sa afle misterele universului, dar sa ajungi iar ca Dumnezeu, trebuie musai sa refaci legatura pierduta.

Interferenta dintre duhul omului si cel al lui Dumnezeu, ne va conduce la “lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit”, Vom putea intelege lucruri pe care niciodata nu am fi capabili sa o facem, sa vedem ce se intampla aici si acolo in spatiu si timp… etc

Sa invatam sa fim ca Dumnezeu, copiindu-I modelul, stand in prezenta Lui.

E o scoala. Exista un abecedar, o programa. Asa e facut omul: Sa deprinda ceva prin invatare.  E o scoala ciudata, la care ai voie sa copiezi. E chiar indicat sa copiezi modelul Isus, in permanenta, la fie care lucrare de control si chiar mai mult de atat: Tot ce faci i-ti sufla profesorul. Tie i-ti revine numai sarcina ascultarii.

In asta consta scoala. In invatarea ascultarii si copierii modelului. Renuntarea la ce esti acum. De fapt, scoala este despre cum sa inveti sa mori.

Habar n-ai de Dumnezeu! Si-ti dau dreptate.

Azi ai avut legatura cu Dumnezeu? O sa zici ca pun intrebari prostesti.Cum adica?

Adica!

Noi in general refuzam relatia cu Dmnezeu. Si nu o facem din spirit de impotrivire. O facem  din necunoastere. De fapt din neintelegere. Nu putem intelege o relatie cu cineva, sau cu ceva abstract. Cu persoane imaginare, sau imaginate. Nu putem avea legatura cu abstractiunea. Adica cu ceva care nu exista, despre care se spun multe, dar nici o certitudine. Nici un subiect sau predicat absolut. E ca si cum ai vorbi despre cineva pe care nu l -ai vazut in viata ta si depre care ai auzit ca ar exista. Dar tu cu ochii tai, nu l-ai vazut si sti ce e foarte ciudat? Nu ai vrut niciodata sa-l cunosti. Da nu ai vrut! Ai facut-o involuntar. Nu te-ai dus in directia aceia, pentru ca nu ai stiut ca ea exista.

Dumnezeu exista in toate timpurile, dar relatia ta de comunicare cu El, se afla numai si numai in prezent. Nu poti comunica cu cineva si nici macar cu Dumnezeu, in trecut sau in viitor. Daca spui ceva cuiva, el te va auzi, dar cu siguranta te va auzi in momentul in care spui. Intamplarea relatiei cu tine, se va petrece strict in prezentul tau. Nu-i poti spune  ca e frumos si el sa auda afirmatia ta inainte de era noastra. Nu poti relationa, nu poti discuta, nici macar nu poti schimba priviri cu cineva, decat in acest moment si aici unde te afli tu si el.

Asa este si cu Dumnezeu. Numai ca noi avem un talent teribil sa fugim din prezentul nostru, incercand sa ne perfectionam viata, gandind sau facand cate ceva pentru ce va fi. Mergem la serviciu, facem afaceri sau alte treburi, ca sa castigam niste bani, pe care ii vom cheltui atunci la vremea potrivita si cand vom putea sa ne satisfacem diverse dorinte. Mergem la scoli, invatam, invatam tot timpul pentru ca va trebui sa ne descurcam bine in viata, in viitor, atunci cand situatia va impune utilizarea cunostintelor acumulate. Ne-am complicat intratat vietile, incat avem nevoie de un sfert de secol sa invatam sa traim. Daca te duci intr-o statie de metrou, trebuie sa sti sa scoti bilet si daca nu esti pregatit sa o faci, nu ai decat sa mergi pe jos. Invatam de toate, caci nu se stie cand ne vor folosi cunostintele respective si nu e rau. Numai ca noi am ocupat atat de mult timp cu gandul la viitor, incat de prezent nu mai e loc catusi de putin. Si chiar dupa o zi de munca sirguincioasa, avand satisfactia lucrului facut si a perspectivei solutionarii zilei de maine, ajungi acasa si te apuci de vazut la televizor, citit, gatit, facut curat astfel ca dupa toate acestea, sa fi pus la punct cu stirile, sa ai ce sa mananci, sa fie curat si toate aceste lucruri pentru care faci cate ceva, isi vor atinge finalitatea, la timpul viitor:  Vei fi pus la curent cu stirile, vei avea ce sa mananci, va fi curat. Fara sa-ti dai seama, faci ceva pentru viitor, fie el si foarte apropiat. Esti in prezent, dar gandesti si actionezi pentru viitor. Nu realizezi ca de fapt tu fugi tot timpul din prezentul tau. Faci incontinu cate ceva pentru viitor si neglijezi total prezentul in care de fapt te afli.

Isus avea oroare de viitor. Toate verbele la viitor aveau negatia “nu” in fata: Nu va ingrijorati de nimic, nu va ganditi ce veti mana, cu ce va veti imbraca, ce veti spune, nu va ganditi la ziua de maine, ajunge zilei necazul ei, nu va ganditi la vremuri si soroace, nu e treaba voastra, etc

In raport cu Dumnezeu, degeaba faci tu cate ceva pentru relatia ta viitoare. Degeaba cercetezi scripturile:

39 Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele  aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

40 Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!

Ioan cap 5:39,40

Degeaba ganditi ca veti avea parte de imparatia lui Dumnezeu, atunci cand va veni clipa revenirii lui Isus, daca nu-L vezi pe Dumnezeu care exista acum aici in viata ta. Nu ai cum sa-L cunosti daca stai cu ochii inchisi. Esti intr-un somn profund. Visezi ca lucrurile vor fi bune in viitor si Dumnezeu se va arata in ziua de apoi.

Desigur ca asa nu ai nici o sansa sa-L vezi, sa-L auzi, sa-L intelegi. Legatura ta cu El e moarta. Si atunci ai dreptate sa nu crezi, pentru ca pentru tine El este  o fictiune. E ceva ce tine de religie.” O fraza de dansii inventata”… Nu intelegi rostul. Revelatia divina in viata ta e zero! Nu pricepi cum unii pot crede. Te agati de ceva ce zici tu ca e concret. Te refugiezi in cercetare, in filozofie, in stiinta, in tot ce tine de mintea ta, crezand ca esti singur intr-un univesr nascut din haos. Si ai perfecta dreptate. Nu ai argumente sa te ajute. Dumnezeu e o fictiune. Face parte dintr-un univers fictiv, nu e univesul tau, in care dormi si visezi ca va fi bine.

Poate ca cineva trebuia sa-ti spuna. Poate ca a venit vremea sa te trezesti. Sa opresti motoarele. Sa nu le mai turezi inutil.

Dumnezeu se va revela in viata ta, cand treaba ta se va termina. Cand nu vei mai avea preocupari cu tine si despre tine. Cand vei abandona auto sustinerea, cand vei incepe sa inveti ca va trebui  sa mori, tu cu toate preocuparile tale orgolioase, cu toate dorintele tale de a exista, cu toate sperantele tale de mai bine. Sunt inutile oricum. Ai tot ce-ti trebuie acum, aici, in acest spatiu in care se afla Dumnezeu. Nu trebuie decat sa te opresti si sa deschizi ochii  si sa strigi:

Mi-am terminat treaba! Nu mai am nimic de facut! Gata sa ispravit alergarea! Vreau sa traiesc! Sa vad ce este in jurul meu! Dar sa o si faci!

Abia atunci incepi sa-L vezi pe Dumnezeu.

Scrisoare

Stiu ca orice ti-as spune eu acum, tu nu poti primi. Si te inteleg perfect. Dar ceea ce i-ti spun eu in aceasta clipa, sunt convins ca va fi perfect adevarat pentru tine peste 25 de ani si vei voi sa ma cauti, sa-mi spui ca am avut dreptate. Mi-e teama insa, ca nu ma vei mai gasi atunci. Poate o intampare infim de mica, va face sa dai peste aceste randuri la vremea aceia, cand in sfarsit ele vor insemna ceva pentru tine si e posibil sa ai un sentiment de regret. Dar sa nu te ingrijorezi. Si eu am facut la fel si aproape toti am facut la fel. Fiecare lucru are vremea lui.

Acum te urmaresc cu atentie si am observat ca esti exact cum eram eu. Ti-am mai spus-o de cateva ori. Probabil ca am inceput chiar sa te enervez cu chestia asta.

Esti extrem de activ. Vrei foarte mult. Mintea ta nu sta nici o clipa. Ai planuri mari , indraznete, lucrezi la proiecte, faci studii, te perfectionezi incontinu in cunoastere, pregatesti predici, pregatesti scenarii , dialoguri posibile, in situatii posibile, esti febril. Esti tipul omului implicat, care nu poate opri motoarele.

Nu pricepi in ce absurditati suntem inglobati. Iei in serios aceast teatru. Nu ai cum sa intelegi ca se poate renunta la idealuri. Nu ai cum sa intelegi ca tot ceea ce facem noi acum cu implicarea noastra in castigatul de bani, de reputatie, de pozitie sociala sau spirituala, de functii, de recunoastere, de apreciere, nu inseamna decat o practicare a absurdului. Nu poti intelege ca trebuie sa nu mai vrei nimic pentru tine, ca nu mai insemni ceva decat in trupul lui Isus, ca viata ta personala, nu mai valoreaza nimic, nu intelegi ca moartea ta ca fiinta plina de ambitii si vointe, e marele castig, nu intelegi ca trebuie sa fi robul tuturor, nu intelegi ca nu trebuie sa fi ascultat ci trebuie sa asculti, nu vrei sa intelegi ca trebuie sa consideri pe cel de langa tine mai presus de tine insuti,  ca nu trebuie sa te opui aceluia care vrea sa-ti faca rau, nu pricepi de ce trebuie sa dai bani imprumut cuiva despre care sti ca nu ti-i mai da inapoi, nu intelegi de ce trebuie sa ierti unuia care a gresit si sa-i faci bine. Desigur ca poti suci cuvintele astea pe toate partile si le poti aseza cumva ca sa cazi in picioare, dar numai asa ca sa dai un raspuns linistitor, acoperitor. Ba chiar eu as putea sa formulez un astfel de raspuns ca exemplu, dar asta tine de o conversatie sterila.

Ti se pare mult mai firesc sa aranjezi aceste lucruri in termeni omenesti, in lumina legilor omenesti, a codurilor de procedura civila si penala sau a textelor din normele lor de aplicare, traduse in manuale si instructiuni.

La Dumnezeu exista insa o legislatie aparte. : Ai fost pacatos, ai comis lucruri rele, din cale afara de pacatoase, crima poate, ti-ai recunoscut pacatele in fata Lui, te-ai pocait de faptele tale, Dumnezeu i-ti anuleaza cazierul complet. La El nu exista aducere aminte in privinta aceasta. Esti nou. Esti nascut nou, esti altul. Desigur consecintele raman, dosarele intocmite, raman, suferinta provocata ramane, dar Dumnezeu nu te mai va judeca in veci pentru aceste fapte.

Biserica ar trebui sa functioneze dupa legea lui Dumnezeu si nu dupa codul de procedura penala. Lucrurile se vor indrpta.  Vei vedea!

L-ai vazut pe Dumnezeu

Apostolul Petru spune ca ultima treapta in cresterea noastra spirituala, este dragostea de oameni:

5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;

 

6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

 

7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.

2Petr 1:5,6,7

Daca ajungi sa iubesti oameni fara discernamant, fara sa alegi intre ei, ca unul ar fi bun, ca altul nu, se cheama ca ai atins tinta. Dragostea in general, e tinta suprema, dar ea are un pisc greu de escaladat: Iubirea de oameni. E mult mai simplu sa iubesti un caine, o floare, cerul senin, o pasare, dar cu oamneni trebuie sa recunoastem ca e mai greu. Tinta aceasta este foarte sus, sau in alt sens, este in foarte mare profunzime.

Cand ai ajuns acolo, descoperi ca la acelasi nivel cu dragoastea se afla cel mai evident si ravnit dar al Duhului: Bucuria. Celelalte daruri sunt premergatoare finalului. Pacea, indelunga rabdare, credinciosia, facerea de bine, infranarea poftelor, sunt presarate pe calea devenirii. Ele te condul la capat. La cununa roadelor, la starea finala de om mare, asemanator cu Isus, avand plinatatea staturii Lui : Bucuria!

Bucuria nediscriminatorie. Pentru tot si toate. Pentru orice. Te bucuri pentru ce vezi, pentru ce exista, te bucuri ca traiesti, la fel de mult te bucuri ca urmeaza sa mori, prin voia lui Dumnezeu, intelegand profund sensul lucrurilor. Te bucuri ca a venit seara si trebuie sa te culci. In lumina unei veioze, sau in clarobscurul inserarii, te bucuri ca ai mai trait o zi frumoasa, te bucuri pentru rugaciunea spusa si somnul binemeritat si cand a doua zi ai deschis ochii, o bucurie fara margini i-ti invadeaza inima, iubirea ta se traduce in inima ta, ca o flacara a bucuriei. Urmeaza sa te intalnesti cu oameni pe care din toata inima ta ii iubesti sincer, sa vorbesti cu ei, sa le afli pasurile, te bucuri pentru ca poti face un efort muncind, facand ceva, pentru tine, familie , pentru altii si toate acestea in aceiasi masura. Te bucuri ca ai imbatranit si Dumnezeu are un plan cu tine. Nu dispari in neant. Bucuria unei noi vieti pune stapanire pe tine si ultima zi de viata, va veni ca o sarbatoare de mare pret. Totul este o armonie. Cel mai mare rau  are o explicatie linistitoare si el nu poate sa-ti perturbe bucuria interioara. Si chiar daca i-ti moare cineva drag, suferinta ta, nu poate stinge bucuria sufletului, pentru ca esti constient ca lucrurile sunt asezate de Dumnezeu, nu dupa logica omeneasca, ci dupa cum trebuie sa fie.

In starea aceasta se afla putini oameni. Dar ei exista. Daca vei avea norocul sa te intalnesti cu un astfel de om, sa sti ca l-ai vazut pe Dumnezeu.