Scrisoare catre un prieten

Am vizionat foarte atent predica lui  Nicu Butoi. O predica vie, adresata unui public mort.  Te rog sa te uiti la fetele celor din sala, la cei doi prezbiteri care sunt la amvon. Uite-te la imobilitatea expresiilor. E ca si cum ai incerca sa spargi un aisberg  cu un cutit de bucatarie. Oricat te-ai chinui, mare lucru nu vei reusi. De fapt asta m-a socat mai mult la inregistrarea respectiva.

Cate adevaruri, sau mai bine zis, ce adevaruri sa rostesti intr-un cimitir? Cine sa te auda? Nicu Butoi, cu abilitatea-i binecunoscuta, incearca sa sugereze unor inraiti in ale legalismului, cate ceva din profunzimea ideilor lui Isus. Incearca sa-i faca sa inteleaga ca masca comportamentului legalist, nu va tine niciodata imaginea buna a  bisericii. Nu e vina lui ca impactul asupra auditoriului nu e pe masura prestatiei lui.

De fapt, avem de a face cu un adevar zdrobitor. Neavand cui sa predici, oricat de buna ar fi predica, ea se consuma in zadar. Lucruri de pret risipite inutil.

Unde sunt oamenii vii? Care stiu sa iubeasca, care stiu sa rada, sa se intristeze, care sunt traitori de emotii, care sunt vii si care au nevoie de hrana spirituala?  Cu siguranta ca azi nu-i mai gasesti in biserici decat intr-un procent infim si total nesemnificativ.

Predica in biserica si vei fi ca o lumina sub obroc! Institutia biserica este in cadere libera. Nu mai este reprezentativa, nu mai inseamna mare lucru in societate. Exista o indepartare vadita a societatii, pentru ca nu mai exista frecventa de rezonanta. S-a indepartat de principiile lui Isus, tine mai mult la manualul de doctrina si la aparente.

De ce evanghelizarile nu au rezultate

“Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh

Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”

 

“Invatati-i sa pazeasca”

Evanghelia nu se pazeste. Ea numai se transmite. Se aduce la cunostinta.

Intradevar este o porunca primita de ucenici de la Isus si la care evident ucenicii trebuie sa se conformeze, insa invatatura lui Isus, despre care Acesta spune ca trebuie pazita , nu se rezuma la transmiterea evangheliei.

Este o gresala fundamentala sa faci evanghelizari  ( in care evident se transmite vestea buna ca Dumnezeu exista si el va veni curand sa ne salveze) si sa crezi ca asta este misiunea ucenicilor lui Isus.

NU! NU! NU! De trei ori NU! Mandatul incredintat ucenicilor este de a face ucenici la randul lor, invatandu-i pe oameni sa pazeasca ce a poruncit Isus.

Cum ar fi, daca la o casa de cultura inchiriata si de cele mai multe ori nu cu putini bani, un ucenic al lui Isus, ar invata oamenii sa fie buni, sa fie bucurosi, sa aibe pace, sa fie indelung rabdatori sau sa faca fapte bune. Sa-i faca pe ascultatori sa inteleaga ca toata invatatura lui Isus care se desprinde din evanghelii, sau din celelalte scrieri din noul testament, se refera la dobandirea unui caracter in care sa se vada roadele Duhului Sfant.

Dobandirea Duhului Sfant este scopul nostru pe acest pamant. Analizati toate parabolele lui Isus si veti intelege ca toata invatatura din ele, se refera la roadele Duhului. Fara acestea nu vom semana niciodata cu Dumnezeu. De fapt acesta este scopul lui Dumnezeu pentru noi : Sa faca om dupa chipul si asemanarea Sa.

Transmiterea evangheliei este primul pas. Este prefata la invatatura lui Isus. Ramanand numai la evanghelie , la descrierea imparatiei, la judecata, la descrieri despre vremea sfarsitului, este echivalent cu a dori sa faci facultatea de medicina, ascultand cursuri despre facultatea de medicina si bucuria absolvirii ei.

Ce conditie trebuie sa indeplinesti ca sa fi ucenicul lui Isus.

Mat 16:24, Marc 8:34 si Luc 9:23.

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.”

Sa se lepede de SINE!

Ca sa te lepezi de ceva, trebuie sa sti de ce trebuie sa te lepezi. Nu poti sa te lepezi de prostie, daca tu nu identifici la tine prostia. Nu poti sa te lepezi de proastele obiceiuri, daca tu nu le identifici. Nu te poti lepada de Satana, daca tu nu-i identifici prezenta.

Tot asa nu poti sa te lepezi de sine, daca tu nu il identifici.

Cine e sinele meu?  Sinele de care trebuie sa ne lepadam.  Orientalii presupun existenta unui sine initial, divin si un sine hibrid, alterat de care doresc sa se debaraseze.  Este o frumoasa poveste despre imparatul Wu, care dorea sa devina un non sine si care  in cele din urma sub indrumarea lui Bodhidharma, in cele din urma reuseste cautand in interiorul sau, acest sine.

In general, crestinii si nu numai ei, intr-o maniera de reciprocitate, exclud invataturile provenite din alte religii pe motiv de incompatibilitate.

De data aceasta, vorbim exact de aceiasi invatatura, in sensul cautarii  nonsinelui, sau lepadarea de sine, cum spune Isus. Evident ca sinele despre care vorbeste Isus este acea stare spirituala numita firea pamanteasca, termeni  cu care suntem obisnuiti noi crestinii. Clar vorbim de aceleasi lucruri. Cele doua categorii de sine la crestini fiind reprezentate de firea duhovniceasca si firea pamanteasca.

Dar sa revenim la ideia de baza:

Vrei sa-L urmezi pe Isus? Sa fi un ucenic al lui? Cu alte cuvinte sa fi crestin?

Daca da, atunci trebuie sa te lepezi se sine. Este conditia esentiala, fara de care nu-L poti urma pe Isus, nu poti fi ucenicul lui Isus. Majoritatea isi imagineaza ca trebuie sa stie ceva teologie, sa participe regulat la serviciile de inchinare bisericesti, sa faca misiune, sau te miri ce altceva. Conditia primordiala si dealtfel exprimata in mod indubitabil de catre Isus, este lepadarea de sine.

Deci trebuie sa ne lepadam de sine , identificand acest sine. Cum? Cine este sinele meu?  Ce vrea el? Care sunt planurile lui? Care sunt dorintele lui? De fapt:

Cine sunt eu?

Scurta paralela intre crestinism si sanyasism

La caderea in pacat, omul a inceput sa faca distintie intre rau si bine, a gustat din pomul cunostintei binelui si raului. A inceput sa faca distintia. Au inceput alegerile. Liberul arbitru a inceput sa functioneze in doua directii. Omul putea alege intre ce e rau si ce e bine. Numai ca lucrul acesta sa facut dupa propria gandire introducand evident marja considerabila de eroare.

S-a nascut atunci o latura spiritiala noua. Eul care a inceput sa vrea pentru el si sa dicteze decizii in interesul sau, in funtie de softul personal. Partea divina a inceput sa fie obturata din ce in ce mai mult, pana la axfisiere totala.

Orientalii au in vedere reintoarcerea la stare de dinainte de pacat. In deosebi sanyasinii, propovaduiesc debarasarea totala de gandirea derivata din ratiunea proprie fiintei cazute. Ei doresc intoarcerea la sinele primordial in care dispare dualismul interpretarilor subiecive, in care totul functioneaza ca in faza initiala, in armonie deplina, in starea divina.

Aici trebuie sa remarcam prezenta lui Osho, El nu vrea sa umble la sinele hibrid, ci doreste anihilarea totala a acestuia. Ganduri, planuri, totul trebuie sa inceteze, ele venind din mintea acestui intrus in spatiul constiintei umane.  Este extrem de interesanta metodologia practica creata de el, pentru ca omul sa poata sa faca acest lucru.  Relaxare totala fizica si in special intrlectuala. Renuntarea la sinele hibrid.  Dar curios si adevarat in acelasi timp, Isus propovaduieste acelasi lucru, insa intr-o altfel de terminologie:” Cine vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa ma urmeze”. Dar lepadarea de sine la Isus, este numai cu privire la o latura a acelui sine hibrid, care se cheama in termeni hristici “eul”. Adica acea latura intitulata altfel, firea pamanteasca.

Isus vrea sa reeduce sinele hibrid, debarasandu-l de aceasta fire pamanteasca, in timp ce Osho militeaza pentru moartea totala a aceluia care a descoperit distinctia intre bine si rau.

Osho are metodologie de practicare. In crestinism, metodologia de aplicare ar trebui sa o faca biserica, avandul model pe Isus, dupa cum El ne-o spune:” Invatati de la Mine caci Eu sunt bland si smerit cu inima”.

Diferenta majora intre cele doua persoane este intradevar majora: Modul de raportare la Dumnezeu. Unul fiind creatie celalalt fiind creator.

Curs de practicarea crestinismului

Ce inseamna sa fi crestin?

Sa fi  exact dupa cum vrea Cristos sa fi! Urmareste tot ce a spus, propovaduit si cerut Isus de la noi si vei vedea din toate evangheliile cat si din celelalte scrieri nou testamentare, ca Acesta ne invata sa avem un comportament insotit de roadele Duhului Sfant: Bunatate, pace, indelunga rabdare, facere de bine, credinciosie, bucurie. Acestea presupunand respectarea poruncilor prin natura unei structurii spirituale noi.  Toate parabolele Domnului Isus, ne invata aceste lucruri. Luati-le pe rand si analizatile si ve-ti vedea deslusit aceste lucruri.  Aceasta inseamna sa fi crestin. Nimic altceva. Crestinul nu este definit prin practici religioase, traditii, sevicii de inchinare, acestea fiind consecinte ale starii de crestin.

Si tot Isus ne invata cum s-o facem: “Daca doreste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze. Mat 16:24”

Cum sa te lepezi de tine? Cum sa-ti iei crucea si sa-L urmezi pe Isus?

Este o scoala, pe care biserica ar trebui sa o organizeze:

“ Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori† şi învăţători

pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului† lui Hristos,

până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi* a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;” Ef cap 4: 11-13.

Insa biserica nu ne invata cum sa ajungem la plinatatea staturii lui Isus. Ea ne invata despre Isus si practica ritualuri.

De mult ma gandesc sa scriu un curs de practicarea crestinismului.

Despre fericire

“Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.

Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.

V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria* voastră să fie deplină”.

Am citat din evanghelia lui Ioan cap 14 si 15.

Cu alte cuvinte:

Daca ma iubiti, veti pazi poruncile mele si daca veti pazi poruncile mele veti fi bucurosi si bucuria voastra va fi deplina.

Mai pe scurt si altfel spus:

Un om este bucuros cand  il iubeste pe Dumnezeu. Un altfel de bucurie nu exista. Sau daca ea este cumva, nu este decat o inchipuire, o falsa bucurie.

Haideti sa mai facem o constatare:

Analizand fericirile din Matei cap 5, v-om constata ca toate sunt rezultatul respectari legii lui Dumnezeu. Nu intru in detalii. Dau doua rexemple: “Fericiti cei impaciuitori”. Adica aceia care cor sa faca pace intre semeni, care-si iubesc si-si respecta aproapele, adica cei care respecta de la porunca a 5-a la a 10-a.

“Fericiti aceia prigoniti in numele Meu”. Adica aceia care-l iubesc pe Dumnezeu, cu referire la primele 4 porunci, etc.

Bucuria este o forma de manifestare a fericirii.

Logic din cele spuse mai sus, nu poate fi fericit decat acela care-l iubeste pe Dumnezeu. Deci dragostea se traduce prin fericire.

Si care e cea mai mare fericire a omului?

“Nu este mai mare dragoste (fericire) decat ca cineva sa-ti dai viata pentru prietenii sai”.

Ioan 15:13

Vrei sa sti cat de fericit esti?

Constata cat de mult ai facut pentru aproapele tau.  Ori ce alta fericire, nu este decat o inselare. Esti fericit ca ai o masina superba, ca ai niste studii stralucite, ca familia ta e la loc de vaza? Sunt lucruri bune, dar nu inseamna fericire.

Fericirea adevarata este numai atunci cand reusesti sa faci ceva pentru cineva. O vorba buna, un sfat, un ajutor material,  sau poate un pahar cu apa.

Daca ai castigat la loterie, sau daca ai castigat premiul Nobel, sa stii ca acea stare euforica care insoteste aceste evenimente, nu se cheama fericire. Se cheama mai degraba, satisfactie. Exista putini oameni fericiti in schimb destui satisfacuti.

Cred ca fericirea omului se poate masura cu o unitate de masura numita ferigram. Aceasta se poate defini astfel:

Cantitatea de fericire avuta in timpul unei ore, in care ai facut ceva pentru altii.

Incercati sa va masurati nivelul fericirii din timpul unei zile. Maxima poate atinge valoarea 24. De regula insa, greu putem depasi valoarea 1. Si asta in cazuri exceptionale.

 

 

Opriti nebunia!

 

-Ai observat cat de repede ti se duce viata?

-Nu!!!!!.

-Daca nu ai observat inca, mai ai puntintica rabdare si gandul acesta te va coplesi. Ai 20… 40… 70… si imediat s-a terminat. Din perspectiva tineretii, viata pare fara de sfarsit. E o iluzie , evident! Te vei trezi repede la realitate. Ai facut studii superioare, te-ai perfectionat intr-o indeletnicire de pe urma caruia gandesti ca vei avea niste realizari, sau macar o recunoastere din partea semenilor? Ai acumulat ceva concret, ai masina, casa, sau chiar mai multe, ai ceva mai mult decat i-ti trebuie, sau nu inca, dar esti pe cale sa ai. Ti-ai indemnat sufletul sa se simta bine in mijlocul acestor lucruri acumulate? Te-ai imbogatit cultura generala, nu se poate spune despre tine ca esti sarac cu duhul! Le-ai facut pe toate astea exact cum spune inteleptul Solomon, numai “din pizma unuia asupra altuia”. Ai facut exact ce nu trebuia. Ti-ai irosit viata. Ai fost un maestru al absurdului.

Urmeaza sa mori! Si dupa cum stii, nu iei nimic din toate astea cu tine. Le-ai adunat degeaba. Te-ai amagit in absurditati.

Singurul lucru care ramane este caracterul. Cu asta plecam dincolo de moarte.  Si nu ma refer decat la cei care sunt crestini “practicanti” si care zic ca recunosc acest lucru. Si atunci nu ti se pare logic sa fi facut totul  pentru acest singur lucru care conteaza? Ce facem noi  in latura materiala, este un mare nonsens! Aduni lucruri inutile.  Faci ceva fara valoare. Ce facem noi mai tot timpul este foarte mare nonsens! Este total absurd! Si practicam acest sport, 99% din timp.

E ca si cum ne-am trage singuri de par incercand sa ne ridicam de la pamant. Oricat am incerca, marind forta de tractiune, nu vom reusi decat sa ne smulgem parul din cap.

Daca ai vedea intr-o buna zi pe cineva care trage cu o franghie de un munte, ai realiza imediat absudul situatiei. Cu cat va mari forta cu care trage de acel munte, pana la urma nu va reusi decat sa rupa franghia. Si atunci ai fi indreptatit sa-i zici:

Opreste-te mai omule! Nu vezi ca totul e in zadar! Si ai fi sigur ca asa stau lucrurile.

Insa vei fi surprins si mai tare, cand respectivul i-ti va argumenta ca aceasta este viata lui si in fond trebuie sa gandeasca pozitiv.  Nu vrea sa se gandeasca ca franghia se va rupe.

Asa o fi viata, asa o fi gandirea pozitiva, dar e absurd. Franghia urmeaza sa se rupa. Urmeaza sa murim! Aproximativ imediat!

Cum ar arata lumea daca am realiza aceasta absurditate si am opri nebunia?

Sa nu intelegeti gresit ce v-am spus pana acum! Nu vreau sa zic ca nu trebuie sa avem nimic si nu trebuie sa facem nimic.

Ba da trebuie dar nu trebuie sa ne pasioneze aceste lucruri. Nu trebuie sa fie prioritate in viata noastra. Nu trebuie nici macar sa ne intereseze.

“Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea lui si toate aceste lucruri le veti primi pe deasupra” Matei 6:33