Ma simt tradat

 

Ma simt tradat! Am un sentiment puternic de tradare. Sunt dezamagit in  sperantele mele, in visele mele, desi nu sunt omul sperantelor si nici a viselor de tot felul, mai ales cand e vorba despre oameni. Am crezut totusi in cei mai apropiati si in mod special in fratii din biserica dar ma vad silit sa recunosc ca am pierdut. Am pierdut Increderea pe care o aveam cu privire la valorile autentice imartasite. Din cand in cand ma mai intersectez cu cate un frate care mai spera si el ca si mine ca valorile crestine, ideile lui Isus, invatatura Lui, vor calauzi biserica, dar sunt din ce in ce mai sceptic. S-a instaurat un fel de elitism prost inteles. Suntem zicem noi, o grupare aleasa, care nu facem parte din lume. O lume in  care intra de a valma cei neinmatriculati in registrele BAZS. Mireni de tot felul, reprezentati ai altor culte sau institutii, diverse categorii, etc. Toti sunt din lume,  numai noi nu suntem din lume.

Ai mila doamne de o asa mare orbire! A fost suficient sa ne botezam in biserica   si acest lucru ne a propulsat in elita mondiala.   Avem o lipsa de modestie enorma!  Nu ne mai putem amesteca cu nimeni. Nimeni nu e curat,  nimeni nu mai e capabil sa se ridice la nivelul nostru.  De fapt  suntem mai saraci si mai orbi  si goi cum nu am fost niciodata. Nu se poate compara fratele Bucalau cu Maica Tereza care e din lume. Biserica s-ar revolta daca ar cere-o de sotie.  Nu se poate amesteca “lumina cu intunericul”. Sa aibe mila Dumnezeu de noi pentru o asa grava eroare in care suntem! Sigur ca e posibil ca un asa zis om din lume, sa faca greutati unei sotii adventiste intr o anumita conjunctura, dar ce te faci cu fratele adventist care-si bate sotia adventista cu bilia in cap  si credeti-ma cazul e real.

Cine ne da dreptul sa ne numim nelumesti?

Cuvantul lui Dumnezeu ne invata ce inseamna sa fi lumesc Rom cap 7 ver 18.

8 “Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în* mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”.

Cand numai esti lumesc, nu mai pacatuiesti. Esti duhovnicesc. Nu mai esti in firea pamanteasca . Nu mai esti din lume. Suntem noi duhovnicesti? Sau suntem din lume avand  in vedere comportamentul nostru?

Inteleg sa te opui unei  casatorii dintr-o sora duhovniceasca si un oarecare, desi si acel oarecare are niste prezumntii de duhovnicie. Dupa cum vedem marea noastra majoritate suntem din lume.  Vrem sa facem binele dar raul e lipit de noi.

Daca intelegem corect textul din rom cap7 vers  18, atunci vom intelege cine face parte din lume si cine nu.  A crede ca daca esti in evidentele BAZS  inseamna ca nu mai esti din lume, este o.mare gresala.

Ziceam ca ma simt tradat. Am analizat de curand in comitetul bisericii un astfel de caz. Na- am mai gasit pe nimeni cel putin dintre cei care au vorbit  care sa vrea sa aplice invatatura biblica corecta. Am devenit niste automate care avem drept soft de functionare manualul bisericii. Ma intreb cum am judeca noi in acelasi comitet, faptul ca Iusus a laudat o prostituata si sa lasat prins in relationarea cu” intunericul”. Nu mai avem bun simt! Nu am inteles nimic din pildele lui Isus! Am devenit aroganti! Cine nu e ca noi e impotriva noastra! E cu Satana si il obligam si pe Dumnezeu sa fie implicat in faptele noaste firesti. Nu mai avem intelegere! Totul e ca la un test la care raspunsurile trebuie sa se incadreze in grila sablon. Nu mai avem dragoste, nu mai avem mila. Suntem ca o inchizitie ce  crede ca actioneaza in numele dreptattii lui Dumnezeu.

Ai mila de noi Doamne!

Nu suntem in stare sa iertam pe nimeni. Pentru noi  ar trebui ca rugacinea Tatal Nostru sa spuna: Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi nu iertam pe nimeni si aplicam intocmai manualul bisricii. Principiile biblice sunt eludate in favoarea cui?

Sa zicem ca daca un tanar pacatuieste si biserica nu il pedepseste, nu ia masuri, atunci zicem noi, ca ceilalti tineri vor fi incurajati si ei sa pacatuiasca. Este exact ca si cum ai spune ca daca Isus l-a iertat pe talharul de pe cruce, ceilalti talhari au inteles ca pot talharii in continuare. Dar nu e nimic mai fals! Abia atunci tinerii pot intelege ca biserica functioneaza dupa mila si iertarea lui Dumnezeu, caci pana la urma toti suntem pacatosi  si nu avem nevoie de motive in plus.

Eu ma simpt tradat in principii. Poate ca L am infeles gresit pe Isus. Dar prefer un Isus prost inteles, fata de de unul care sa reprezinte procuratura lui Dumnezeu.

Sa ma ierte Dumnezeu ca toti gresim! Nu am pretentia decat sa fiu sincer.

Ma simt tradat!

 

 

 

Advertisements

Calea

De ce trebuie sa ajungi in genunchi, de ce trebuie sa nu mai poti nimic, sa nu mai ai nimic, de ce trebuie sa atingi aceasta limita ca sa poti sa zici ca persoana ta nu mai valoreaza nimic si ca poti sa te lepezi de tine?

De ce trebuie sa suporti aceasta chimioterapie sufleteasca pentru a putea avea parte de schimbare, de renuntare  la eu, de acceptarea predarii totale in fata lui Dumnezeu? De ce nu suntem in stare sa facem acest lucru intr-o stare normala prin constientizare, prin ratiune proprie, neconstransa de o situatie disperata?  Ne lipseste capacitatea de a ne insusi principiul lepadarii de sine prin invatare sau prin asimilare, prin acceptare. Ce ne trebuie  ca sa putem face acest lucru? Care este metodologia? Ce trebuie sa facem practic? Care e calea?

Da, stiu ca sunt momente cand reusim, dar acestea sunt ca urmare a prabusirii noaste, a predarii noastre neconditionate, dupa care la cea mai mica revigorare a eului, uitam totul.

E o problema care framanta pe aceia care au constatat incapacitatea eului de a fi fericit de a fi linistit, de a fi multumit, de a evita lipsa de ingrijorare, pana la urma este problema acelora  care nu inteleg  rostul vietii.

Problema pare destul de simpla. Daca softul nu e bun, schimba softul! Daca mintea ta nu e buna, schimb-o!

Cand schimbi un post de radio cu altul, intai se opreste primul si apoi se aude celalalt. Asa e si cu mintea. Metanoia va incepe prin oprirea mintii. Oprirea mintii eului si accesarea mintii divine.

Pare simplu, nu?

Daca nu merge cu prima incerci cu cealalta. Partea curioasa e ca nu vrei sa iei masuri decat atunci cand esti terminat, cand esti trudit si impovarat si vrei sa te predai.

De fapt asta e calea, totul e sa fi trudit si impovarat!

Acesta este de fapt inceputul. Inceputul drumului. De aici inepe calea. Fara de acest inceput calea nu exista.

A fi trudit si imovarat nu inseamna neaparat ca ai probleme si ca ai ajuns la disperare. Nu inseamna musai ca ai dat faliment si i-ti raman copii pe drumuri, desi poate sa insemne si asta.

Trudit si impovarat inseamna si ca ai realizat neputinta priceperii adevarului, neintelegerea sensului vietii, inutilitatea unei astfel de vieti in care totul e sortit pieirii. intelegerea neputintei mintii omenesti in rezolvarea problemelor esentiale, existentiale. Poti fi un om care in aparenta nu-ti lipseste nimic, dar in interiorul tau sa fi trudit si imovarat. Sau cu alte cuvinte sa fi framantat de intelegerea sensului vietii si sa vezi neputintele personale in a rezolva aceste lucruri. Omului i s-a dat suflare de viata inca de la inceput, dar aceasta nu presupune automat implementarea softului  de intelepciune prin mintea lui, prin gandirea lui. Desigur ca se pot atinge performante cu dotarea strict fiziologica , dar marea sursa se afla in exteriorul omului. Daca te trezesti si intelegi unde se afla aceasta sursa, poti sa incepi sa urmezi aceasta cale. Calea aceasta consta in gasirea frecventei de lucru, conectarea la sursa, abandonarea softului propriu, fiziologic de perceptie.

Un prieten m-a intrebat de ce e nevoie de suferinta ca sa te predai? De ce e nevoie de infrangere totala, pentru a intelege ca nu tu esti acela care poti rezolva problemele, care sa dai sens vietii tale pe acest pamant?

Raspunsul e unul singur: Pentru ca dormeai. Un om se poate trezi din somn in doua feluri. Daca se intampla ceva, un zgomot puternic, un cutremur sau ori ce alt stimul perturbator, sau saca pur si simplu sa saturat de somn si revine la starea de veghe. Pentru cei care primim atatea lovituri, deceptii, neimpliniri, nenorociri etc, acestea sunt stimulii perturbatori de care vorbesc, fara de care nu sunt in stare sa se trezeasca. Asa ca prietene, era normal sa se intample acea infrangere totala, pentru simplu motiv ca erai in somn. Un somn profund in care credeai ca totul e OK si ele vor fi asa si in continuare. Si nu-ti spun treaba asta din carti. Ti-o spun din experienta personala. Si eu am trecut pe acolo.

Pentru cei care in somnul lor au inceput sa se sature si care au experimentat framantarea cu privire la aceasta stare somnambulica, cei care au inceput sa realizeze ca au dormit suficient si care au inceput sa fie framantati de sensul vietii si neputinta gasirii lui cu mintea proprie, pentru acestia nu mai e nevoie sa sa se intample  evenimente dureroase, sa se auda zgomote puternice sa fie cutremure, falimente financiare, esecuri de tot felul.  Pentru acestia lucrurile se intampla mai asezat, intr-o curgere fireasca fara valuri  si turbulente. Dar acestia sunt foarte putini.

Pentru marea majoritate trebuie sa se intample niste” nenorociri ” ca sa se trezeasca. Si nu e rau!

Dumnezeu a gasit cu cale ca nu exista alta varianta. Oricum pentru ambele categorii caracteristica comuna este de”  truditi si impovarati” fara de care nu se poate ajunge la Dumnezeu. “Veniti la mine toti cei truditi si impovarati si va voi da odihna pentru sufletele voastre.”

Viata ca o eroare

Starea de nemultumire cu privire la propria-ti viata, este un subiect!. Cati dintre noi  nu se confrunta cu astfel de problema. Chiar aflandu-te in varful ierarhiei, sau chiar atunci cand ai mai de toate, i-ti permiti multe, nu esti incorsetat de cele necesare vietii, ai cam ce vrei, evident intre niste limite rezonabile. Si cu toate astea, simti ca-ti lipseste ceva! Ce anume? Esti intr-o continua cautare, intr-o continua devenire, faci o multime de lucruri care par si chiar sunt utile si cu toate acestea, simti ca vrei mai mult, vrei altceva, vrei sa traiesti din plin, vrei sa te bucuri de viata, sa scapi de angoase, de griji, vrei sa fi de fapt altcineva si sa faci altceva, sau sa faci acelasi lucru, dar sa ai satisfactia faceri lucrului aceluia.

I-ti lipseste ceva!

Constati  ca timpul se scurge prea repede si vezi ca viata ti se duce cu asa viteza ca simti ca in curand se va termina si ai o spaima cu privire la acel final si lucrurile pot continua obsesiv in aceiasi maniera.

Tu esti printre fericitii care cauta macar raspunsuri daca nu solutii. Si zic printre fericitii ca atunci cand cauti  ai sansa sa gasesti, pe cand altii sunt atat de adormiti, incat vor primi sfarsitul in somn si inca intr-unul profund.

Hai sa vedem de ce? De ce sa intampla sa nu traim cum ar trebui?

De fapt noi, sinele nostru, nu e capabil sa traiasca bine si frumos. E bolnav. E bolnav de boala pacatului. E un virus. Nu facem acum istoria caderi in pacat, dar trebuie sa luam aminte.

Sinele, aceasta, este o persoana spirituala handicapata. Nu poate dezvolta binele, decat intr-o forma iluzorie. Nu vrea decat sa fie, sa aibe, sa devina si daca e cu putinta in detrimentul altora sau in competitie cu altii. Dezvolta, invidia, pofta, gelozia, pizma, ambitia, stresul, nesiguranta, nelinistea, ingrijorarile.

O sa zici ca nu toti. Sigur ca nu toti, dar aici vorbim de majoritatea covarsitoare.

Solutia: Moartea sinelui!

“Cine vrea sa vina dupa mine , sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa ma urmeze”. Este discursul obsesiv al lui Isus la adresa ucenicilor.

Crezi ca poti sa faci asa ceva? Adica sa uiti de tine prin lepadarea de tine, adica sa te comporti ca un mort care nu-si mai poate dori nimic pentru el, nu mai poate avea planuri, nu se mai poate supara, nu se mai poate bucura. Dar vorbim  de bucuria sinelui care vine ca urmare a unor motivatii indoielnice.

Deci sa renunti la cine esti. Sa uiti de toate ale tale, sa te deconectezi de la realitaea pe care ai crezut-o, pe care ai palpat-o si pe care ai considerat-o ca fiind singura.

Sa te transformi intr-un observator extern tie. Sa traiesti pur si simplu experimentand viata in care ar fi trebuit sa traiesti si din care ai fugit de fiecare data. Adica sa te transformi in existenta isusi, exteriorizat de carapacea sinelui plin de angoase.

Imagineaza-ti ca esti pur si simplu o constiinta ce percepe realitatea din jur si care nu e grefata pe nimic. Nu are suport material, nu e persoana, nu exista sine. Sinele a murit, sinele a fost lepadat.

Ar fi ca o experimentare concreta  a crestinismului. Crestinism practic.

Stiu  ca e ciudat. De fapt tot ce zice Isus e ciudat, dar pana nu vom experimenta ciudateniile lui Isus, nu vom intelege nimic. Vom incerca sa intelegem, ascultand sfaturi sau predici, dar  pana nu vom lua taurul de coarne sa experimentam,  vom trai in continuare ca pana acum.

Despre iluminare sau plinatatea Duhului III

Haideti sa mai facem un pas! Cautarea starii de iluminare sau plinatate a Duhului nu este buna. Cine vrea sa fie iluminat, plin de duhul seamana cu Simon vrajitorul. Da vrei acest lucru, esti in mod obligatoriu manat de eu. De ego. I-ti dorest acest lucru pentru tine, sa fi mai presus de altii, sa ai capacitati deosebite, eventual sa fi apreciat, laudat sa fi cineva. Ca sa ajungi insa  acolo, nu trebuie sa-ti doresti.

Ma vei intreba si pe buna dreptate: Atunci cum se face ca insusi apostolul Pavel ne indeamna sa ne silim sa facem lucruri dupa voia lui Dumnezeu. Sa ne straduim precum participantiii la jocurile de obste. Desigur ca aveti dreptate, numai ca strategia lui Pavel, te indeamna la o staruinta pana ce devine obisnuinta . O obosnuinta neconditionata de dorinta iluminarii. Faptuirea la care ne indeamna Pavel si in special  Iacov,  va duce la o obisnuinta ce va determina uitarea de sine.  Abandonul la adresa ta, atitudinea ta, urmand a fi una altruista, tocmai pe acest motiv.

Acelasi lucru se intampla si cu rugaciunea

Nu ne rugam sa fim iluminati cu Duhul decat formal. In realitate cine si doreste aceasta stare de trezvie si practica rugaciunea urmarind acest scop, nu face altceva decat sa si exprime astfel o dorinta egoista.

Rugaciunea trebuie sa vina ca o necesitate, ca o nevoie din dradoste fata de Dumnezeu

Viata ta fiind dependenta de ea.  Deci duhovnicia nu se capata dorind-o. O atingi inconstient de aceasta dorinta. Ce e drept la inceput de cale, pleci oarecum fortat, constient de ce vrei sa obtii, dar urmand una din aceste cai descrise  mai sus,  vei ajunge curand sa pierzi din vedere scopurile  dorintei,  pierzi din vedere egoul.

Pana la urma, iluminarea este o redobandire a divinului initial, pierdut la caderea in pacat prin abandonul eului, al sinelui propriu, fara a-ti propune acest lucru, pe caile descrise in primele doua postari.

Despre iluminare sau plinatatea Duhului II partea II

 

Metodologia invatatului sarguincios, desigur, e o varianta uzitata. Descrisa in amanunt in epistolele apostolului Pavel , descrisa  si practicata insusi de Pavel, este metoda accesibila majoritatii dintre noi, constienti ca metoda prin care deprinzi niste abilitati este invatarea in mod serios si  sistematic,  prin efort si dedicare. Noi oameni maturi,  cu aplecare catre concret, realitate si lucruri practice, nu avem alta posibilitate in a deprinde aceste abilitati. Niciodata nu vom invata o limba straina ca un copil de un an doi.

Am o cunostinta care are o fetita de doi ani. Pana la aceasta varsta, a reusit sa invete limba romana, engleza si croata. Cu bunicii vorbeste in croata, cu taica-sau, in engleza, iar cu maica-sa in romana. Si daca sunt toti de fata, vorbeste cu fiecare in limba lui fara nici o dificultate, fara sa gandeasca la gramatica, acorduri, timpi ai verbelor etc. Unui adult ii este imposibil sa invete trei limbi asa de repede, fara sa se ajute de gramatica, manuale, profesori. Si cu toate acestea, nu poate atinge performanta unui copil. Copilul are alta maniera de a invata. De fapt el nu invata. El pur si simplu asimileaza. Primeste cunoasterea in sine.

Aici este problema !

Spuneam ca mai trebuie sa fie o varianta in care sa deprinzi starea duhovniceasca, iluminarea, trezirea, starea de trezvie. Ne trebuie ceva timp sa o intelegem.  Exista aceasta cale scurta, facila dar nu usor de accesat. Nu oricine o poate face. Mai precis putinii, care reusesc sa faca precum copiii la invatarea unor limbi straine. Pur si simplu primind invatatura respectiva. Asimiland-o fara efort.

Intelegerea  nu  vine dintr-o data. Vom parcurge cativa pasi.

Sa luam aminte la un text din epistola catre romani cap 13:14.” Nu purtati de grija firii pamantesti, ca sa nu-i treziti poftele”. Cu alte cuvinte, neglijati firea pamanteasca, nu-i acordati atentie, nu o bagati in seama, uitati de ea. In felul acesta va aparea mult mai vizibila firea obturata de firea pamanteasca , adica firea duhovniceasca.

Daca vrem sa obtinem intuneric, nu aprindem intunericul, ci stingem lumina. Deci e suficient  sa  stingem lumina, ca sa obtinem intunericul. Nu exista comutator pentru intuneric. Exista numai pentru lumina. Stingeti firea pamanteasca  si veti obtine firea duhovniceasca.

Aceasta este metoda!

Sa mai luam aminte la un text: 2Cor cap3:18. “ Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului”.

Prin Duhul Domnului,  vom fi schimbati daca ce facem? Pur si simplu privim la El ca intr-o oglinda. Privind la El, inseamna uitandu-ne la El, fiind cu El, in partasie cu El, in dialog cu El, ascultandu-L, tacand langa El Aceasta este de fapt acceptiunea mai cuprinzatoare a starii de rugaciune.

Pare simplu! Roaga-te neincetat si dupa un moment mai mare sau mai mic, nu-ti vei mai aduce aminte de firea pamanteasca. Nu trebuie sa faci nimic din toate eforturile descrise de Pavel. Lucrurile vor veni de la sine. In starea duhovniceasca nu vei face decat faptele firii duhovnicesti. Vei avea o stare de trezire, vei intelege mai mult decat de obicei, vei intelege de fapt mult mai mult, vei vedea lucruri nevazute, vei auzi lucruri neauzite  si inima ta se va sui la niste piscuri nebanuite.

Pare simplu! Si chiar e simplu. Nu-ti ramane decat sa-ti dedici mult timp rugaciunii. Si nu unei stari de listare a necesitatilor, nu insirand cereri la adresa lui Dumnezeu, ci traind alaturi de El, ascultandu-L dialogand cu El. E mult mai simplu dar este extrem de dificil accesul.

Mat 22:14. “ Caci multi sunt chemati dar putini alesi”.

Este simplu! Copilaresc de simplu! Dar greu de urmat. Pentru marea majoritate, este imposibil.

Apropo: Azi cat timp te-ai rugat?

Despre iluminare sau plinatatea Duhului partea I

Fiecare predica sau invatatura religioasa, incearca sa-ti ofere solutia pentru framantarile tale, daca nu integral macar partial.

Sa te lumineze cu privire la ce ar trebui sa faci in viata, pentru a te ajuta sa-ti clarifici scopul existentei personale, motivatia pentru care merita sa traiesti. Toata viata noastra suntem intr-o vesnica cautare. Simtim ca ceva trebuie sa existe spre linistea noastra, spre implinirea noastra, spre plinatatea vietuirii noastre si de cele mai multe ori simtim ca nu suntem multumiti.  Ne aprindem pentru moment, simtim o inviorare vremelnica, dupa care starea de perpetua cautare continua.  Dorim din ce in ce mai multa hrana, cu perspectiva satisfacerii  nevoilor noastre,  avand nu de putine ori senzatia imbuibarii.

Zilele trecute am citit o carte despre viata pe care ti-ar place sa o traiesti, sau pe care ar trebui sa o traiesti ca sa fi fericit, sa te simti implinit, sa fie o bucurie permanenta. Am gasit acolo aproximativ zece cai de urmat, cu detalii si explicatii teologice, medicale si nu numai, fiecare fiind insotita de o detaliere a elementelor componente, puncte de urmat, jaloane coordonatoare, tinte  de atins.

Desi foarte adevarate toate si surprinzator de aproape de scopul final, corecte in privinta unei vietuiri adevarate, aproape de principiile divine, incontestabil inscrise in absolutul legilor lui Dumnezeu, aceasta metodologie descrisa la detaliu, mi s-a parut  acum complicata si parcurgerea ei obositoare si asta pentru ca presupune depunerea unui efort sustinut si acesta in general nu ne prea convine. Suntem predispusi prin constructie la lucruri simple, la liniste, la inactiune. Suntem comozi.

De cele mai multe ori asistam  la lucruri pe care le stim,  le recunostem ca fiind adevarate, suntem surprinsi ca acestea nu se regasesc in motivatia existentiala a bisericii, apreciezi  claritatea si de ce nu unicitatea acestei carti, dar strategia propusa  I-mi pare de data aceasta,  mai degraba o programa scolara extrem de incarcata, facuta pentru elevi tocilari, anevoie de urmat,  tocmai din acest motiv. Sa ma apuc de maine, sau de acum, sa deprind practic in viata mea bucuria, bucuria perpetua, indiferent de situatie,  linistea, lipsa de agitatie interioara, etc , urmand metoda exemplificata, luand ca model experientele descrise din viata altora, sau  din viata personala a autorului, presupunand o stare de incordare constienta, intr-un efort de constientizare de pe urma caruia sa-ti controlezi faptele, gandurile, atitudinea, presupune un efort care se opune strari finale, la care vrem sa ajungem.  Ne straduim sa avem pace.  Depunem deci niste eforturi sustinute, timp in care starea noastra nu poate fi perfect destinsa.  Metoda este biblica si perfect descrisa de apostolul Pavel in epistolele sale. Orice efort fie el cat de mic, presupune o oarecare incordare ce contravine situatiei spirituale pe care vrem sa o atingem.  Exact ca la jocurile de obste, unde trebuie sa te porti aspru cu trupul tau. Insa nu poti avea pace in timp ce esti incordat in urmarirea unei programe de invatare. Ceva nu mi s-a parut in regula. Nu ca nu as fi de acord cu varianta biblica, dar cred ca a sosit momentul sa discutam si cealalta varianta, deasemenea  biblica, insa mai putin uzitata.  In metodologia descrisa de autor, avem in fata un adevar  cutremurator, o realitate  complet neglijata de biserica, o revenire la principiile fundamentale ale crestinismului, o intoarcere la ideile primordiale, la esenta puritatii de inceput si mie mi se pare ca ceva nu e in regula. Repet: Nu pentru ca ar fi gresit.  Personal  am militat pentru invatarea principiilor hristice. Este o invatatura la care ne indeamna scriptura, lucru pe care l-am detaliat de foarte multe ori si acum cred ca a sosit momentul sa abordam calea ingusta.  Chiar foarte ingusta. Sunt prea multe teorii, prea multe puncte de urmat in aceasta programa scolara propusa de cartea de care spuneam. Exista ceva mult mai simplu, pentru ca noi sa putem dobandii starea de om mare, plinatatea staturii, bucuria deplina. O singura atitudine, un singur procedeu, o unificare a campurilor cum ar fi zis Einstein. Presupune aceasta o anulare a tot ce am afirmat pana acum?

-Nu! In primul rand ca tot ce am spus, a fost ca urmate a manierei biblice de implementare a  metodologiei de invatare corecta, ce e drept laborioasa, dar pe intelesul nostru. Aceasta nu exclude si o cale de scurtcircuitare, prin atingerea esentei comportamentale. Pare ciudat dar toate aceste detalii inserate in aceasta adevarata programa scolara, au un numitor comun, despre care am auzit vorbindu-se de nenumarate ori, despre care stim multe, pe care il intelegem,  dar pe care nu prea putem sa-l punem in practica vietilor noastre personale: Lepadarea de sine. Principiul fundamental, elementul primordial si definitoriu in descrierea uceniciei,   accederi la statura de om mare, aflat in starea de bucurie deplina. “Cine vrea sa vina dupa mine, sa-si  ia crucea, sa se lepede de sine si sa ma urmeze”.

Pierderea constientizarii entitatii spirituale  false,  insotita de lipsa de preocupare pentru problele acesteia si trecerea in starea de constiinta martor, a ceea ce este in afara sinelui . Adica sa fi intr-o stare in care constati existentul inconjurator, dar nu prin prizma sinelui propriu. E ca si cum tu nu mai existi, iar ceea ce a ramas este o constiinta pura, independenta de tine, care are rezolutie asupra a tot si toate, inclusiv asupra sinelui. O exteriorizare, neutra din puct de vedere apreciativ, capabila de trairi apartinatoare unui trup colectiv, de natura divina.

Deocamdata ma opresc aici, precizand numai, ca aici este marele secret. Anihilarea acestui sine fals, care a pus stapanire pe noi, cu toate pretentiile derivate din existenta lui.

Crestinismul pierde pe mana lui

Fericirea este o stare pe care ne-o dorim cu totii. O stare manifestata prin bucurie. Bucuria de a trai. Bucuria pentru tot si toate. Acea stare in care atingem plinatatea trairii, o stare de o puternica intelegere si multumire cu ce se intampla in jurul nostru, o deprindere a echilibrului altadata neacceptat, penentru insiruirea unor evenimente firesti, ce aparent nu ar motiva o astfel de stare. O lumina interioara, mentala, o armonie deplina, o acceptare fireasca a demersului  universal, directionat  chiar catre moarte.

In orice religie, gasim aceasta stare de spirit care atesta finalitatea unui proces de crestere spirituala, fie el nirvana budistilor, sau sanomama sau konomama din religia zen,  sau plinatatea duhului din crestinism, ca forma finala catre care putem creste. Iluminarea spirituala, trezirea din starea de somn perpetuu, atingerea intelepciunii  depline si intrarea in rezonanta cu capacitatile mult superioare omului, prin atingerea  divinului.

Am mai vorbit despre aceste cai de ajungere, acest Tao generalizat al religiilor.

In acceptiunea generala, fiinta umana a suferit o puternica degradare ca urmare a caderii in pacatul initial. In tentativa total nepotrivita de a deprinde cunoasterea. Prin accesarea fructului oprit, prin instaurarea mentalului propriu fiecarui individ in parte si renuntarea la slava divina initiala. Demararea procesului  de gandire individual, imbracat in personalitatea distincta a individului. In biblia crestina este destul de clar descris evenimentul caderii in pacat, moment in care omul a inceput sa constientizeze propria-i persoana, propriul destin, starea proprie, a realizat ca umbla gol si a inceput sa se ingrijoreze.  Pomul cunoasterii i-a daeschis o viziune mentala individuala, scotandu-l din sfera slavei colective. S-a nascut astfel un sine nou, hibrid cum, i se mai spune,  care si-a inceput existenta in paralel cu sinele primordial de natura divina. Omul incepand sa fie din acel moment, purtator de dublu sine. Sinele initial si sinele derivat din ego, avand gandire proprie, devenind din ce in ce mai dominator.

Cheia rezolvarii acestei probleme degenerative este cautata de toate religiile.

In crestinism Isus spune: “ Cine vrea sa vina dupa mine, sa-si ia crucea sa se lepede de sine si sa ma urmeze” Cu alte cuvinte, cine vrea sa fie ucenicul meu ,trebuie sa se lepede de sine. De care sine? Evident de sinele derivat din eul personal.

In Budism si in toate ramnificatiile neobudiste contemporane, renuntarea la acest sine surogat se face prin tehnici de reducere la tacere, a acestuia, prin metode de relaxare maxima si incetarea gandurilor. Insasi religia zen inseamna o cale nonmentala, in care omul are capacitatea de a oprii toate actiunile, inclusiv gandurile, si ajungerea astfel la sinele initial divin, purtator de capacitati spirituale nelimitate, situatie in care omul poate ajunge in starea de sanomama sau konomama.

In istoria demersului acestuia, prin Buda acum 2500 de ani, sa putut consemna primul raport de iluminare efectiva. Atingerea starii de beatitudine maxima, in care sinele egoului dispare, omul ramanand la parametrii proiectati initial, printr-un efort sustinut de uitare de sine prin meditatie. A fost urmat de un sir neintrerupt de succesori care au reusit fiecare la randul sau sa devina un Buda, adica un om iluminat, perfect trezit, intelegand lumea la adevarata ei valoare, traind momente sublime de bucurie divina si plenitudine spirituala.

Dupa 500 de ani de la Buda, Isus vine cu o inovatie putin inteleasa si deloc practicata in crestinism.  Eul personal, fiinta spirituala cazuta, poate fi salvata. Nu mai e nevoie de axfisia totala a acestuia prin pierderea de el, ci printr-un plan mantuitor, educational, salvator. Isus nu propune mantuirea Duhului Sfant pe care fiecate din noi il purtam in templul personal ci mantuirea fiintei spirituale, nou nascute, cazute, prin dezbracarea de cele gresite si imbracarea in haina noua a neprihanirii.  Isus recomanda ucenicilor lepadarea de sine prin reeducare: “Invatati de la mine caci eu sund bland si smerit cu inima si veti gasi odihna pentru sufletele voastre.  Isus nu ne impune meditatia de tip oriental, in care noi sa renuntam la toate gandurile noastre la toate actiunine noastre, uitand de noi insine in vederea regasirii sinelui initial pierdut.

Nu! In aceasta consta inovatia crestina! Deprinderea de insusiri divine de catre sinele hibrid cazut in pacat, pe care trebuie sa-l primenim. Sa-l dezbracam de ce e gresit si sa-l imbracam in haina sinelui initial de natura divina.

 

1 Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru* trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.

 

2 Şi gemem* în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc,

 

3 negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi* nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el.

 

4 Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi* cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.

(2 cor  cap5)

Budismul, in special prin curentele neobudiste si in special prin Sanyasism si mai nou neosanyasism, are un impact masiv in special in societatea occidentala.  Osho ca lider spiritual in materie a creat o miscare fara precedent, acompaniata de o activitate in media si in publicistica, care au capacitat  zeci sute de mii de oameni cu pregatire intelectuala peste medie.

Metoda orientala a instaurarii starii non mentale prin meditatie, are o priza enorma in occident. Aceasta este realitatea pura. Si nu se intampla aceasta datorita performantelor metodei in sine, sau a liderilor spirituali, ci prin proasta propovaduire a crestinismului.

Ideea crestina de mantuire, de salvare si de ajungere la plinatatea spirituala divina, la lepadarea de sine, la starea de om mare, sunt tratate In derizoriu de catre biserici. Lucrurile intradevar valoaroase sunt trecute in plan secundar, in detrimentul unor asazise adevaruri fundamentale, care de fapt nu definesc esenta crestinismului.  Crestinismul pierde pe mana lui.  Religia orientala aproape ca nu are nevoie de sustinere. Auto sabotarea din sinul bisricii crestine, este suficienta. Acoperirea voita sau din nestiinta, sau prin omisiune a adevarului doctrinar hristic, a facut  ca omul contemporan cu pregatire intelectuala  medie, sa refuze oferta cu mult superioara facuta de Isus.

Media este invadata de propaganda orientala. Cartile lui Osho ocupa rafturi intregi in librarii si numarul cititorilor creste zilnic. Dar nu aceasta este ingrijorarea.  Marea problema, covarsitoare, este ca biserica crestina in loc sa prezinte invatatura lui Isus, bate pasul pe loc in ritualica si  traditii.

Pana nu se va intelege ca Isus ne vrea crescuti pana la plinatatea staturii Sale, prin copierea modelului  Sau, prin implementarea in vietile noastre a trasaturilor caracterului Sau si ca acest lucru este esenta crestinismului, creinduse premizele mantuitoare, oamenii vor cauta prin locuri straine.