Crestinismul pierde pe mana lui

Fericirea este o stare pe care ne-o dorim cu totii. O stare manifestata prin bucurie. Bucuria de a trai. Bucuria pentru tot si toate. Acea stare in care atingem plinatatea trairii, o stare de o puternica intelegere si multumire cu ce se intampla in jurul nostru, o deprindere a echilibrului altadata neacceptat, penentru insiruirea unor evenimente firesti, ce aparent nu ar motiva o astfel de stare. O lumina interioara, mentala, o armonie deplina, o acceptare fireasca a demersului  universal, directionat  chiar catre moarte.

In orice religie, gasim aceasta stare de spirit care atesta finalitatea unui proces de crestere spirituala, fie el nirvana budistilor, sau sanomama sau konomama din religia zen,  sau plinatatea duhului din crestinism, ca forma finala catre care putem creste. Iluminarea spirituala, trezirea din starea de somn perpetuu, atingerea intelepciunii  depline si intrarea in rezonanta cu capacitatile mult superioare omului, prin atingerea  divinului.

Am mai vorbit despre aceste cai de ajungere, acest Tao generalizat al religiilor.

In acceptiunea generala, fiinta umana a suferit o puternica degradare ca urmare a caderii in pacatul initial. In tentativa total nepotrivita de a deprinde cunoasterea. Prin accesarea fructului oprit, prin instaurarea mentalului propriu fiecarui individ in parte si renuntarea la slava divina initiala. Demararea procesului  de gandire individual, imbracat in personalitatea distincta a individului. In biblia crestina este destul de clar descris evenimentul caderii in pacat, moment in care omul a inceput sa constientizeze propria-i persoana, propriul destin, starea proprie, a realizat ca umbla gol si a inceput sa se ingrijoreze.  Pomul cunoasterii i-a daeschis o viziune mentala individuala, scotandu-l din sfera slavei colective. S-a nascut astfel un sine nou, hibrid cum, i se mai spune,  care si-a inceput existenta in paralel cu sinele primordial de natura divina. Omul incepand sa fie din acel moment, purtator de dublu sine. Sinele initial si sinele derivat din ego, avand gandire proprie, devenind din ce in ce mai dominator.

Cheia rezolvarii acestei probleme degenerative este cautata de toate religiile.

In crestinism Isus spune: “ Cine vrea sa vina dupa mine, sa-si ia crucea sa se lepede de sine si sa ma urmeze” Cu alte cuvinte, cine vrea sa fie ucenicul meu ,trebuie sa se lepede de sine. De care sine? Evident de sinele derivat din eul personal.

In Budism si in toate ramnificatiile neobudiste contemporane, renuntarea la acest sine surogat se face prin tehnici de reducere la tacere, a acestuia, prin metode de relaxare maxima si incetarea gandurilor. Insasi religia zen inseamna o cale nonmentala, in care omul are capacitatea de a oprii toate actiunile, inclusiv gandurile, si ajungerea astfel la sinele initial divin, purtator de capacitati spirituale nelimitate, situatie in care omul poate ajunge in starea de sanomama sau konomama.

In istoria demersului acestuia, prin Buda acum 2500 de ani, sa putut consemna primul raport de iluminare efectiva. Atingerea starii de beatitudine maxima, in care sinele egoului dispare, omul ramanand la parametrii proiectati initial, printr-un efort sustinut de uitare de sine prin meditatie. A fost urmat de un sir neintrerupt de succesori care au reusit fiecare la randul sau sa devina un Buda, adica un om iluminat, perfect trezit, intelegand lumea la adevarata ei valoare, traind momente sublime de bucurie divina si plenitudine spirituala.

Dupa 500 de ani de la Buda, Isus vine cu o inovatie putin inteleasa si deloc practicata in crestinism.  Eul personal, fiinta spirituala cazuta, poate fi salvata. Nu mai e nevoie de axfisia totala a acestuia prin pierderea de el, ci printr-un plan mantuitor, educational, salvator. Isus nu propune mantuirea Duhului Sfant pe care fiecate din noi il purtam in templul personal ci mantuirea fiintei spirituale, nou nascute, cazute, prin dezbracarea de cele gresite si imbracarea in haina noua a neprihanirii.  Isus recomanda ucenicilor lepadarea de sine prin reeducare: “Invatati de la mine caci eu sund bland si smerit cu inima si veti gasi odihna pentru sufletele voastre.  Isus nu ne impune meditatia de tip oriental, in care noi sa renuntam la toate gandurile noastre la toate actiunine noastre, uitand de noi insine in vederea regasirii sinelui initial pierdut.

Nu! In aceasta consta inovatia crestina! Deprinderea de insusiri divine de catre sinele hibrid cazut in pacat, pe care trebuie sa-l primenim. Sa-l dezbracam de ce e gresit si sa-l imbracam in haina sinelui initial de natura divina.

 

¹ Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru* trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.

 

² Şi gemem* în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc,

 

³ negreşit, dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi* nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el.

 

⁴ Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi* cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.

(2 cor  cap5)

Budismul, in special prin curentele neobudiste si in special prin Sanyasism si mai nou neosanyasism, are un impact masiv in special in societatea occidentala.  Osho ca lider spiritual in materie a creat o miscare fara precedent, acompaniata de o activitate in media si in publicistica, care au capacitat  zeci sute de mii de oameni cu pregatire intelectuala peste medie.

Metoda orientala a instaurarii starii non mentale prin meditatie, are o priza enorma in occident. Aceasta este realitatea pura. Si nu se intampla aceasta datorita performantelor metodei in sine, sau a liderilor spirituali, ci prin proasta propovaduire a crestinismului.

Ideea crestina de mantuire, de salvare si de ajungere la plinatatea spirituala divina, la lepadarea de sine, la starea de om mare, sunt tratate In derizoriu de catre biserici. Lucrurile intradevar valoaroase sunt trecute in plan secundar, in detrimentul unor asazise adevaruri fundamentale, care de fapt nu definesc esenta crestinismului.  Crestinismul pierde pe mana lui.  Religia orientala aproape ca nu are nevoie de sustinere. Auto sabotarea din sinul bisricii crestine, este suficienta. Acoperirea voita sau din nestiinta, sau prin omisiune a adevarului doctrinar hristic, a facut  ca omul contemporan cu pregatire intelectuala  medie, sa refuze oferta cu mult superioara facuta de Isus.

Media este invadata de propaganda orientala. Cartile lui Osho ocupa rafturi intregi in librarii si numarul cititorilor creste zilnic. Dar nu aceasta este ingrijorarea.  Marea problema, covarsitoare, este ca biserica crestina in loc sa prezinte invatatura lui Isus, bate pasul pe loc in ritualica si  traditii.

Pana nu se va intelege ca Isus ne vrea crescuti pana la plinatatea staturii Sale, prin copierea modelului  Sau, prin implementarea in vietile noastre a trasaturilor caracterului Sau si ca acest lucru este esenta crestinismului, creinduse premizele mantuitoare, oamenii vor cauta prin locuri straine.