Starea de nemultumire cu privire la propria-ti viata, este un subiect!. Cati dintre noi nu se confrunta cu astfel de problema. Chiar aflandu-te in varful ierarhiei, sau chiar atunci cand ai mai de toate, i-ti permiti multe, nu esti incorsetat de cele necesare vietii, ai cam ce vrei, evident intre niste limite rezonabile. Si cu toate astea, simti ca-ti lipseste ceva! Ce anume? Esti intr-o continua cautare, intr-o continua devenire, faci o multime de lucruri care par si chiar sunt utile si cu toate acestea, simti ca vrei mai mult, vrei altceva, vrei sa traiesti din plin, vrei sa te bucuri de viata, sa scapi de angoase, de griji, vrei sa fi de fapt altcineva si sa faci altceva, sau sa faci acelasi lucru, dar sa ai satisfactia faceri lucrului aceluia.
I-ti lipseste ceva!
Constati ca timpul se scurge prea repede si vezi ca viata ti se duce cu asa viteza ca simti ca in curand se va termina si ai o spaima cu privire la acel final si lucrurile pot continua obsesiv in aceiasi maniera.
Tu esti printre fericitii care cauta macar raspunsuri daca nu solutii. Si zic printre fericitii ca atunci cand cauti ai sansa sa gasesti, pe cand altii sunt atat de adormiti, incat vor primi sfarsitul in somn si inca intr-unul profund.
Hai sa vedem de ce? De ce sa intampla sa nu traim cum ar trebui?
De fapt noi, sinele nostru, nu e capabil sa traiasca bine si frumos. E bolnav. E bolnav de boala pacatului. E un virus. Nu facem acum istoria caderi in pacat, dar trebuie sa luam aminte.
Sinele, aceasta, este o persoana spirituala handicapata. Nu poate dezvolta binele, decat intr-o forma iluzorie. Nu vrea decat sa fie, sa aibe, sa devina si daca e cu putinta in detrimentul altora sau in competitie cu altii. Dezvolta, invidia, pofta, gelozia, pizma, ambitia, stresul, nesiguranta, nelinistea, ingrijorarile.
O sa zici ca nu toti. Sigur ca nu toti, dar aici vorbim de majoritatea covarsitoare.
Solutia: Moartea sinelui!
“Cine vrea sa vina dupa mine , sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa ma urmeze”. Este discursul obsesiv al lui Isus la adresa ucenicilor.
Crezi ca poti sa faci asa ceva? Adica sa uiti de tine prin lepadarea de tine, adica sa te comporti ca un mort care nu-si mai poate dori nimic pentru el, nu mai poate avea planuri, nu se mai poate supara, nu se mai poate bucura. Dar vorbim de bucuria sinelui care vine ca urmare a unor motivatii indoielnice.
Deci sa renunti la cine esti. Sa uiti de toate ale tale, sa te deconectezi de la realitaea pe care ai crezut-o, pe care ai palpat-o si pe care ai considerat-o ca fiind singura.
Sa te transformi intr-un observator extern tie. Sa traiesti pur si simplu experimentand viata in care ar fi trebuit sa traiesti si din care ai fugit de fiecare data. Adica sa te transformi in existenta isusi, exteriorizat de carapacea sinelui plin de angoase.
Imagineaza-ti ca esti pur si simplu o constiinta ce percepe realitatea din jur si care nu e grefata pe nimic. Nu are suport material, nu e persoana, nu exista sine. Sinele a murit, sinele a fost lepadat.
Ar fi ca o experimentare concreta a crestinismului. Crestinism practic.
Stiu ca e ciudat. De fapt tot ce zice Isus e ciudat, dar pana nu vom experimenta ciudateniile lui Isus, nu vom intelege nimic. Vom incerca sa intelegem, ascultand sfaturi sau predici, dar pana nu vom lua taurul de coarne sa experimentam, vom trai in continuare ca pana acum.
realitatea obscura 