Fiecare zi a devenit o echilibristica. În mâna dreaptă am adevărul și în mâna stângă, neadevărul. Dar ce este adevărul? Când știi ce este adevărul, de fapt cine este adevărul lucrurile devin simple. Dificil e să fi mereu de partea Lui.
Category Archives: Uncategorized
116 04 2024 c2
Trebuie să învăț tăcerea! În fața a tot ceea ce este, trebuie să învăț acceptarea, mulțumirea și dacă se poate bucuria. Vine vremea când nu mai contezi și acest lucru trebuie acceptat cu mare mulțumire. Dar toate aceste lucruri trebuiesc învățate de la Dumnezeu. Încep sa înțeleg cine sunt și incep să mă depărtez de cine am fost, fără regrete, mai degrabă cu mare bucurie. Vine vremea când trebuie să învăț tăcerea!
11 04 2024 c2
Mă întreb adesea în ultima vreme, ce faci Tu în timp ce eu dorm? Aștept să-mi răspunzi! Bănuiesc multe, sunt sigur de multe, dar vreau să ascult de la Tine. Știu sigur că nu dormi și faci ceva. Am bănuieli, dar vreau să ascult de la Tine. Cred că mă înveți de bine chiar și când dorm , pentru că simt. Mai faci și lucruri pe care nu le înțeleg și multe din ele mă îngrijorează, dar până la urmă vreau să-mi spui Tu!
Poate la noapte!
28 03 2024 f
Câte lucruri frumoase am uitat! De parcă nici n-au existat. Zici că era vară, era soare, eram pe malul mării. Pe atunci trăiam frumos. Ne bucuram, simțeam că trăim cu intensitatea unui uragan. Cum mai pot trăi asa ? Acum nu mai știu, căci uraganul s-a făcut o adiere și mai că s-a oprit. Am uitat. Nu mai știu nimic din nebunia trăirilor de altădată. Zic toate astea ascultând mărturisirea ta. Dar o vreau pe a mea. Trimite-mi pozele de-atunci. Vreau să mai trăiesc intens măcar cu amintirea. Dar vreau să fie amintirea mea. Trimitem pozele te rog! Vreau să văd cu ochii mei cum eram. Ce fericiți eram! Cum pot uita?
17 03 2024 c2
Ca să faci ceva trebuie să ști să faci și după aceea trebuie să te pregătești pentru a putea face acel ceva. Ca să fi după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, trebuie sa-L cunoști pe Dumnezeu, să-I cunoști opțiunile, dorințele, caracterul până la urmă. Dacă ști aceste lucruri ști cum trebuie să fi , dar ca să și fi așa dupa cum vrea Dumnezeu trebuie să te pregătești. Să te antrenezi aș putea zice. Degeaba ști cum se ridică o halteră de 100 kg, până nu te antrenezi nu o poți ridica. Pentru ori ce faci în viață trebuie antrenament. Trebuie învățătură și practică. Se impune înființarea unei școli de profil.
16 03 2024 f
Există un potop continu din partea lui Dumnezeu asupra noastră, a oamenilor. Pedeapsa Lui face ca fiecare din noi, după câteva zeci de ani să murim dar nu prin apă ci prin programare genetică. Murim programați. Așa suntem setați de creator. E tot un fel de potop, dar de altă nuanță. Există și o arcă salvatoare. Dacă vrei să ai parte de salvare, trebuie să te îmbarci! A început să plouă și plouă destul de tare. Scapă cine poate!
115 03 2024 c2
Ioan 14:26 VDC
[26] Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
Isus avertizează ucenicii că se duce la Tatăl, dar Tatăl va trimite Mângâietorul, a treia persoană a dumnezeirii care va locui în noi. ” Nu știați că sunteți templul Duhului Sfânt care locuiește în voi?”
Legătura cu Dumnezeu și Isus e acum prin Duhul. El este acum în această dispensațiune partenerul nostru divin. Aceasta înseamnă de fapt primirea lui Isus în inimă. Adevărul teologic e că Isus la ora prezentă se află la dreapta lui Dumnezeu. Însă tehnic pentru noi contează mai puțin cum are loc acest proces
Important este că suntem purtători de Dumnezeu!
14 03 2924 c2
Ioan 16:12-13 VDC
[12] Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. [13] Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare.
Isus a spus o mulțime de lucruri care au devenit învățătură pentru cei cărora le vorbea și pentru noi cei care citim azi paginile scriiturii. Dar evident că nu a spus tot. Și multe lucruri nu le-a spus pentru că ucenicii nu le puteau purta, adică nu le înțelegeau, dar zice El, când va veni Mângâietorul adică Duhul Sfânt, care va sălașui în ei, acesta îi va călăuzi în tot adevărul și va descoperi lucruri viitoare. Așa dar, nu considerați scriptura cuvântul încheiat al lui Dumnezeu. Acesta a vorbit acum 2000 de ani și a spus totul, tot adevărul și chiar totul despre lucrurile viitoare. Nu! Când va veni Mângâietorul acesta vă va călăuzi în tot adevărul și vă va descoperi lucruri viitoare. Ne vine greu să facem o ierarhie de prioritate între ce stă scris și ce ne descoperă Duhul , dar după mine, legătura directă cu partenerul divin care locuiește în noi, este pe departe de o importanță covârșitoare, care depășește cu mult beneficiile cititului și al studiului. Legătura directă cu Dumnezeu înseamnă cunoaștere de Dumnezeu iar cititul și studiul înseamnă cunoaștere despre Dumnezeu. Ambele sunt bune, dar după mine legătura directă cu Dumnezeu e cel mai important lucru pe care noi oamenii îl putem face. Dar cum?
Răspunsul la această întrebarea a fost dat de nenumărate ori în tot felul, prin cuvinte multe, multe experiențe, povestiri, încurajări, dar niciodată nu s-a spus concret. Lipsește procedura de lucru. Se spune să-ți predai inima, să renunți la eu, să te smerești, sa-l primești pe Domnul Isus în viața ta, etc, dar întrebarea rămâne, căci după ce am aflat ce trebuie să facem, ne găsim imediat în fața întrebării propriuzuse: Cum? Căci de câte ori încercăm nu prea ne iese. Știm să explicăm la alții dar implementarea în viața personală nu are procedură.
005 03 2024 c2
Am momente când î-mi pierd conștiența. De pilda când dorm. Si când dorm, de multe ori visez. E ca o bipolaritate și mă sperie lipsa de coerență a acestor vise. De fapt mă sperie lipsa de de formal a sistemului de visare. Nu sunt reguli, nu funcționează gravitația, iar memoria joacă feste. Adesea visez că am rătăcit drumul și nu mai recunosc nimic. Mă sperie ieșirea din ego. Tu ești singurul mângâetor. Te prind din când în când ca pe un post de radio efemer. Mă agăț în visurile mele de Tine. Mă sperie singurătatea !
002 03 2024
incapacitatea raționalului de a demonstra adevărul absolut.
pare evident destul de contondent titlul acestui capitol și destul de inacceptabil.
Ori ce vrem să înțelegem practicând o procedură rațională, presupune parcurgerea unui raționament. Raționamentul în sine reprezintă o procedură tipică manierei de percepție a observatorului uman. Am văzut în cele ce am afirmat până acum, că omul ca și receptor singular al fenomenologiei universale are ca și tipic structural o parcurgere cronologică. Are cu alte cuvinte o percepție într-o anumită succesiune pe o directie dată. Această direcție fiind numită direcția timp. Mărimea a cărei valori se succed în mod continuu fiind timpul. Nu insist acum asupra nuanței sau asupra înterpretărilor posibile pe care le putem da acestei dimensiuni. O voi face în capitolul următor. Acum nu fac decât să reamintesc că în modul în care observatorul uman face percepția unui eveniment oarecare stă această parcurgere temporală. Chiar și în derularea oricărui raționament explicativ, când vorbim despre înțelegerea modului în care funcționează universul , procedăm ca și la percepția propriuzisă, în aceeași manieră succesivă. Adică e necesar în conformitate cu modul în care noi în calitatea noastră de observatori umani suntem alcătuiți, să parcurgem o succesiune temporală argumentativă. Judecarea funcționalității fenomenologiei în general, se face strict din punct de vedere uman dintr-un punct de vedere mobil în timp de-a lungul axei timp, cu viteza luminii. Agreând viteza așa cum am mai subliniat ca fiind o mărime strict geometrică ce ține de înclinația liniei de univers aferentă propriului nostru sistem material, pe care este grefată conștiința personală, înclinație raportată la o direcție luată ca reper. Acesta este modul in care percepem ceea ce se petrece în jurul nostru, mod similar cu acela în care încercăm să găsim o motivație pentru ce se petrece în jurul nostru. Acest lucru nu presupune că nu vorbim despre lucruri corecte. Adevărate putem afirma, dar după cum am spus-o mai sus, un adevar poate deveni neadevăr într-un sistem formal de rang superior și aceasta nu presupune deci că vorbim la acel nivel de neadevăr. Nu putem în schimb vorbi despre un adevăr absolut atâta timp cât nu cunoaștem încadrarea sistemului în rangul corect. Și pentru că vorbim de adevăr absolut, nu putem ajunge la acest lucru decât atunci când cunoașterea se va face într-un sistem de ultim rang. Toată percepția noastră și toate raționamentele noastre privitoare la explicarea fenomenelor existențiale sunt adevărate strict din punctul de vedere al conștiinței noastre umane care înțelege universul dintr-o parcurgerede-a lungul axei timp. Să ne gândim puțin la un exemplu concret, la cazul stabilirii stărilor cuantice la nivel atomic, când Niels Bohr a trebuit să plece mai întâi de la existența unui adevăr surprins de Planck și anume : produsul dintre impulsul unui electron și lungimea traiectoriei acestuia de-a lungul orbitei atomice, să fie multiplu întreg de “h”, unde “h”, reprezintă constanta lui Planck. De aici plecând, egalând forța centripetă de natură electrostatică dintre nucleul atomic și electron cu forța centrifugă datorată mișcării de rotație a electronului în jurul nucleului, Bohr a obținut cuantificarea razelor orbitale, inaugurând astfel bazele mecanicii cuantice. La același rezultat a ajuns insă si De Broglie, plecând de la ideea că electronul este de fapt o undă și că fiecare traiectorie a acestuia pe orbita atomică, este un număr întreg de lungimi de undă. Din acest exemplu dat cu privire la maniera în care sa încercat explicarea stărilor cuantice la nivel atomic, desprindem lucrul subliniat deja, că argumentația suferă și ea de modul cronologic de analiză. Și ce e cu aceasta? În mod firesc pare normal să se întâmple acest lucru. O argumentație trebuie să aibe cronologia ei proprie. Nu poți afirma niște adevăruri decât într-o ordine cauză -efect, ceea ce presupune în mod firesc o ordine temporală. Da , corect, dar aceasta se întâmplă pentru faptul că avem această conștiință care percepe totul prin translație de-a lungul timpului. Am văzut în ceea ce am argumentat mai sus, că fenomenologia percepută este de maniera în care e percepută numai din punct de vedere uman. Adică realitatea percepută de noi cu privire la tot ceea ce ne înconjoară, este datorată faptului că aceasta este vizualizată si înțeleasă dintr-un sistem de referință care se mișcă pe o direcție înclinată cu valoarea “c” față de spațialitatea tridimensională ( vezi capitolele anterioare) și absolut toată percepția noastră suferă de relativitatea dată de propriul nostru sistem de referință. Am afirmat dealtfel că însăși dinamica există numai datorită existenței acestei conștiințe care parcurge timpul în mod continu trecând de la o valoare la alta. În lipsa acestei translații universul înconjurător și legile lui fizice ar fi cu totul și cu totul altele. Și atunci ne putem întreba: Unde este adevărul , în situația în care toate fenomenele universale și toate raționamentele noastre despre acestea sunt relative la punctul nostru de vedere? Trebuie deci să existe și un absolut în materie, așa cum spunea și Anslem de Canterbury, peste care să nu mai existe altul. Acesta este unul din motivele pentru care rațiunea umană este limitată și se află în imposibilitatea de a da verdicte absolute cu privire la adevar. Există deci această relativitate observațională asupra a tot ceea ce există și aceasta este raportată strict la punctul nostru de vedere. Universul arată așa cum îl vedem noi, numai pentru noi, în calitatea noastră de observatori înscriși pe o traiectorie temporală, într-o direcție și cu o viteză dată. Pentru oricare alt observator care are o altă manieră de observație, universul arată altfel și el va fi guvernat de cu totul alte legi fizice. Cum ar putea arăta argumentația lui Bohr dacă am scoate din narațiunea ei fenomenul dinamic? Practic ne situăm dintr-o dată în fața unei imposibilității și aceasta datorată strict modului în care conștiința umană percepe universul. Totul devine altceva la schimbarea sistemului de referință.
Dar haideți sa mai judecăm și un alt aspect. Să încercăm dă descriem funcționarea unui automobil. Să înțelegem cum e posibilă deplasarea lui de-a lungul unei șosele.Pentru aceasta avem nevoie să-și analizăm cum e posibilă funcționarea motorului? Intrând în detalii, trebuie să găsim mai întâi motivația pentru care un piston in cadrul unui motor termic al automobilului, executa o mișcare de dute vino, de la o poziție inferioara la una superioara, acesta fiind punctul de plecare al argumentație noastre.
Făcând analiza funcționalității acestuia, în situația în care motorul nostru este pe benzină, vom constata că în momentul în care pistonul este în poziția inferioară, camera cilindrului în care se mișcă acesta sa umplut cu vapori de benzină. În cilindrii aferenti se introduce un gaz care pri explozie, explozie datorată unei scântei electrice face ca pistoanele motorului să se deplaseze până în poziția inferioară , de unde prin inerție vor ajunge iarăși în poziția superioară și ciclul se repetă. Această mișcare de dute-vino se va transforma prin intermediul arborelui cotit într-o mișcare de rotație care va duce la învârtirea roților automobilului. Putem zice că am demonstrat principial modul în care automobilul nostru se mișcă. Am descris cronologia cauză-efect.
Am făcut pomenire în capitolul al doi-le despre faptul că un adevar poate deveni neadevăr dacă schimbăm sistemul formal în care acest adevăr este formulat. Am dat atunci exemplu cu adevărul relației lui Pitagora într-un spațiu euclidian care devine neadevăr într-un spațiu neeuclidian.
Spațiul euclidian formează deci un sistem formal guvernat de o serie de axiome ce definesc acest sistem. În momentul în care noi în calitate de observatori sărim cu observația noastră într-un sistem formal de rang superior, e posibil ca adevărul să devină neadevăr și neadevărul să devină adevăr. Deci revenind la exemplu dat mai sus : Masina noastră se deplasează ca urmare a faptului că energia termica degajată din arderea combustibilului este transformată în energie cinetica. Astfel e posibilă deplasarea autovehiculului să zicem din punctul A în punctul B. Dar sărind din acest sistem formal în care am făcut argumentația respectivă, într-un sistem de rang superior putem afirma că nu transferul de energie de care am vorbit, este motivația absolută ce determină mișcarea autovehiculului din A în B ci faptul că proprietarul mașinii și-a dorit să parcurgă această distanță. Desigur că pare ciudată această manieră de abordare, dar de regulă la accesarea unui rang superior al sistemului formal în care judecăm un adevăr, lucrurile devin destul de ciudate. Motivația finală, sau ciclul final al cauzei-efect este funcție de accesarea ordinului final al sistemului formal. Această relativitatea la sistemul referențial al observatorului se traduce de fapt printr-o relativitate a adevărului perceput si demonstrat. Godel a contestat principiul completitudinii in matematică, referindu-se de fapt la principiul completitudinii în general. Nimic nu poate fi complet într-un univers cu n-1 dimensiuni, atâta timp ce există și dimensiunea “n”. Demonstrațiile realităților in fizica relativistă nu se pot face în spatiul strict tridimensional. Este necesara acceptarea dimensiunii timp pentru a rezolva problema. E necesar așa după cum se exprima Godel de o transcendenta de la universul cu n-1 dimensiuni la universul cu n dimensiuni. Consecvența în imanența sistemului propriu nouă oamenilor, ne împiedică să înțelegem adevărul absolut, posibil numai prin transcendentă. Rațiunea umană ca instrument de înțelegere a universului în care trăim este produs al alcătuirii noastre ca și observatori, rezumându-se la un sistem incomplet din punct de vedere dimensionalitate. Am arătat în cele prezentate anterior , că în cadrul propriului nostru suport material pe care este grefată conștiința umană, e posibil să existe un sistem material parte componentă, care să fie de natură atemporală, perpendicular din punct de vedere existential pe direcția timp și care poate percepe liniile de univers ce intră în sfera noastră observațională, de-a lungul unor tronsoane existențiale foarte mari, tinzând spre infinit. Adică e posibilă existența unui al doilea mod de percepție ce poate percepe universul pe tronsoane existențiale pe toată durata existenței acestuia, în mod atemporal și despre care nu se poate spune că sa născut și nici că va muri, atâta timp cât acesta nu parcurge timpul. Vorbim aici deci despre un mecanism de percepție construit într-un sistem de rang superior sistemului în care funcționează conștiința noastră. Vorbim de fapt despre transcendenta invocată de Godel , fără de care omul nu poate surmonta limitele propriei rațiuni.
realitatea obscura 